Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

10 semne că ești fericită

0 504

Există însă 10 indicii care-ți arată dacă cineva este fericit, uneori chiar fără să știe. Oamenii fericiți par mereu aureolați de o lumină aparte. Însă spre deosebire de nemulțumire, liniștea sufletească nu face zgomot și ei sunt discreți.

Mulțumirea și fericirea se fac simțite în felul în care acționăm și reacționăm. Cum lucrurile pe care le facem și le acceptăm sunt pentru noi de obicei intuitive și de la sine înțelese, deseori nici măcar nu observăm cât suntem de fericite și echilibrate de fapt. Doriți exemple în acest sens? Nicio problemă! Iată 10 indicii subtile care arată că în acest moment ești o persoană fericită.

  1. Nu-ți cauți scuze

Ai trimis din greșeală un e-mail altui destinatar? Ai ratat o ședință cu părinții? Ai zgâriat ușor mașina vecinului când ai parcat? Viața este plină de astfel de mici accidente, însă tu nu obișnuiești să-ți găsești mereu scuze și justificări. În timpul în care alții încearcă să găsească explicații, tu îți răscumperi de obicei greșelile. În plus, înveți ceva din fiecare, astfel încât nu le repeți niciodată.

  1. Te bucuri mereu de lucrurile mici de peste zi.

Te simți bine seara, când te întorci acasă. Toamna scoți din dulap eșarfele călduroase și lumânările parfumate, chiar dacă iubești la nebunie vara. Îți place cum miroase cafeaua în fiecare dimineață. Iată semne incontestabile că ești o persoană care știe să aprecieze fiecare moment de liniște. Oamenii nemulțumiți nu prea cunosc astfel de momente în fiecare zi.

  1. Îți păstrezi de obicei calmul

Traficul este blocat, prietena întârzie la întâlnire, metroul nu vine: te simți ușor agasată, dar nu te stresezi și nici nu-ți pierzi cumpătul. Dimpotrivă, profiți de aceste momente pentru a bea un ceai sau pentru a te plimba. Iată și o bună ocazie de a răspunde la e-mailuri.

  1. Nu știi ce este plictiseala

Sigur că serile în oraș și weekendurile la mare sau la munte sunt minunate. Dar nu ai nevoie mereu de ele. Știi foarte bine să te bucuri de timpul în care nu faci nimic. Ai zile în care te trezești dimineața și nu ai nici un plan pentru ziua în curs? Excelent! În multe privințe, îți ești de ajuns. Mai mult, atunci când “te plictisești” îți vin cele mai bune idei.

  1. Știi să ierți

Chiar dacă ai vrea, nu poți ține supărarea mult timp. De obicei știi că oamenii nu au intenții rele. Uneori însă ei sar calul, fără a se gândi prea mult. Sigur că nu ești de lemn și te supără anumite lucruri, dar nici nu-ți consumi viața și timpul stând supărată.

  1. Îi crezi pe cuvânt pe ceilalți

„Oare ce a vrut să spună? Cumva a fost o aluzie?“ Iată gânduri care apar deseori inevitabil în minte, dar la tine sunt foarte rare. De ce să-ți pierzi timpul încercând să ghicești ce se ascunde în spatele unor afirmații și de ce să cauți probleme acolo unde nu există nici una? Dacă ceva ți-e neclar, întrebi: iată o modalitate mai simplă și mai eficientă decât să-ți bați capul cu probleme false.

  1. Problemele te motivează să acționezi

Viața nu decurge niciodată după planurile pe care le facem. Dar nu-i nimic. Pur și simplu îți modifici planul. Pentru tine, problemele sunt pietre de care te împiedici, dar pe care le dai la o parte. Nu stai niciodată blocată în fața lor, gândindu-te că nu le poți depăși. Dimpotrivă, treci imediat la treabă și eliberezi drumul.

  1. Nu-ți compari viața cu cea a altora

Viața fiecărui om este unică și are ceva aparte. Dar pe tine nu te interesează să te uiți mereu în dreapta și în stânga și să crezi că ceilalți au mereu mai mult decât ce ai tu. Pur și simplu îți place viața pe care o duci, nu te interesează să te compari cu alții și știi foarte bine ce te face fericită și mulțumită.

  1. Îți asumi responsabilități

Chiar dacă ai multe pe cap, nu dai înapoi: ceri ajutor eventual, dar nici nu se pune problema să scapi de răspunderi. Sigur că responsabilitățile sperie uneori și poate ți-a trecut prin cap să dai vina și pe alții, dar de fiecare dată îți faci curaj și duci la bun sfârșit tot ce începi.

  1. Nu lași știrile și politica să-ți strice dispoziția

Știm toți că lumea nu e perfectă și se întâmplă o mulțime de lucruri care nu ne plac. Dar nu ajută la nimic dacă te enervezi sau te superi. Poți contribui și tu la a face lumea un pic mai bună, trăind conștient și responsabil și fiind atentă la mediul înconjurător. Dar nu te agiți din cauza lucrurilor pe care nu le poți schimba, pentru că știi să-ți conservi și să-ți sporești energia, nu s-o consumi inutil.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More