6 beneficii importante ale somnului de frumusețe
Poate că în copilărie am fugit cu toții de orele de odihnă, însă abia la maturitate am înțeles de fapt cât de important este somnul. Și nu, nu vorbim despre orice tip de somn, ci despre somnul de frumusețe.
Iată care sunt beneficiile somnului de frumusețe și motivele pentru care ar trebui să îți creezi o adevărată rutină pentru a-l avea.
Somnul de frumusețe îmbunătățește tonusul pielii
Odihna este foarte importantă pentru întreg organismul, deoarece în momentele de repaus corpul are timpul necesar pentru a-și reîncărca bateriile. Atunci are loc regenerarea celulelor, care ajută atât la reîmprospătarea tenului, cât și la vindecarea mai rapidă a rănilor.
Firește, pentru un somn de frumusețe care să aibă efect, vei avea nevoie de liniște și de un loc special unde să te odihnești: un pat confortabil, cu așternuturi curate și de calitate și o rutină de seară bine pusă la punct.
Dacă patul confortabil se achiziționează cu ușurință, în ceea ce privește spațiul liniștit, lucrurile se complică. Va trebui să ai în vedere realizarea unei izolații care să păstreze atât confortul termic, cât și pe cel acustic, iar în acest sens poți cumpăra vată de sticlă de calitate, profile de sprijin și materiale de finisare, astfel încât dormitorul tău să fie perfect.
Somnul de frumusețe uniformizează tenul
Fie că vorbim despre culoarea tenului, sau despre zone umflate, cauzate de oboseală, somnul de frumusețe le rezolvă pe ambele. Explicația este simplă și ține de faptul că circulația sângelui se realizează cu o mai mare ușurință în stare de repaus, iar în această perioadă nici nu facem eforturi fizice care să îngreuneze recuperarea.
În timpul somnului ochii nu mai sunt solicitați (precum în cazul stării de veghe atunci când citim sau lucrăm), iar tenul se poate odihni sub o mască, sau sub o cremă și un serum.
Este important și felul în care alegem să ne îngrijim tenul, deoarece acesta are nevoie de curățare și demachiere, iar în acest sens va trebui să îți definești o rutină foarte clară, mai ales dacă ridurile fine au început să apară.
Folosește la început un tratament simplu, pe bază de geluri de curățare și demachiere, aplică puțin acid hialuronic, o cremă hidratantă și lasă somnul de frumusețe să-și facă efectul până a doua zi.
Somnul de frumusețe sporește procesele digestive
Digestia are loc în perioadele noastre de odihnă, deoarece atunci organismul nu mai este nevoit să facă și alte eforturi. Atunci când nu dormi și ești obosit, digestia se face cu mai multă greutate, iar de aici pot apărea și anumite probleme de sănătate.
Somnul de frumusețe îmbunătățește ritmul cardiac
În timpul somnului îți reglezi ritmul cardiac și tensiunea, iar liniștea se așterne peste fiecare celulă a corpului tău. Respirația devine mai liniștită, iar tu devii mai relaxat.
Somnul de frumusețe îmbunătățește capacitatea de concentrare
Atunci când ești odihnit este mai probabil să fii mai atent, mai lucid și mai receptiv la orice tip de informație primită. Pentru că ești odihnit este mai ușor să faci conexiuni logice, iar acest lucru se vede și în starea ta de bine. Creierul funcționează mai rapid, iar eficiența ta sporește.
Somnul de frumusețe sporește frumusețea ochilor
Atunci când ești obosit, chiar și forma ochilor tinde să se schimbe. Expresia feței se schimbă, iar fața pare ”căzută”. Ochii au mare nevoie de odihnă pentru a putea funcționa, iar somnul de frumusețe exact acest lucru îl rezolvă.
După odihnă ochii capătă strălucire și claritate, prind culoare și viață, deoarece odihna le face bine și îi ajută să se recupereze. Avem nevoie de odihnă a ochilor mai ales acum, când suntem nevoiți mai mult ca oricând să lucrăm cu dispozitive mobile ore întregi, fără a avea posibilitatea de a face pauze prea dese.
Somnul de frumusețe nu este nici un mit și nici un moft. El reprezintă o adevărată nevoie de odihnă și are implicații asupra întregului nostru organism.