Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Accesoriile indispensabile pe care ar trebui să le ai în orice excursie

0 940

Poate că este timpul pentru o nouă aventură într-un nou loc de poveste din această lume. Cu siguranță mai sunt multe pe care îți dorești să le descoperi, așa că n-ar strica să te uiți de pe-acum la opțiunile pe care le ai și să te apuci să faci rezervări.

Iar cât tu te ocupi de planurile de vacanță, noi îți pregătim o listă de esențiale pe care trebuie să le ai la tine, indiferent de locul în care alegi să-ți petreci concediul. Pe lângă haine, carduri, acte de identitate, asigurare și bilete de avion, desigur.

Borseta

E mult mai sigur pentru tine să îți păstrezi lucrurile într-o borsetă, pe care să o prinzi în talie sau să o porți pe diagonala pieptului, ca pe o geantă cross-body. Spre deosebire de un rucsac sau de o geantă pe care o ții pe umeri, la borsetă nu prea poate umbla nimeni altcineva, pentru că o vei avea mereu sub nas… la propriu. Alege un model ceva mai mare, în care să îți încapă cheile, portofelul, bateria externă și, eventual, telefonul. Chiar dacă pare un buzunar în care n-are loc mai nimic, ai fi surprins de câte lucruri pot fi depozitate într-o borsetă.

Bateria externă

Nu ai voie să pleci în vacanță fără o baterie externă, pentru că în mod sigur nu vrei să stai mereu cu grija că trebuie să găsești o priză ca să-ți încarci telefonul sau camera foto. Cu un power bank ai toată libertatea de mișcare din lume, pentru că îți poți încărca și folosi dispozitivele în același timp. Altfel spus, nu vei rata niciun cadru ce merită să fie fotografiat, întrucât mereu vei avea o sursă de energie pentru gadgeturile tale.

Alege o baterie externă cu o capacitate mare, care să aibă dublul sau triplul capacității bateriei telefonului tău. De exemplu, dacă smartphone-ul are o baterie de 3000-4000 mAh, caută un power bank de minimum 8000 mAh, ca să-ți poți încărca dispozitivele la maximum de mai multe ori.

Kitul de fotografie

În acest kit intră un trepied, un set de lentile pentru camera telefonului și deja nelipsitul selfie stick. Indiferent că ești sau nu pasionat de fotografie, aceste accesorii te vor ajuta să rămâi cu cele mai frumoase amintiri din vacanță. Trepiedul este foarte util în cazul în care nu mergi cu un grup mare în vacanță și nu vrei să îi deranjezi mereu pe alți turiști pentru a-ți face poze. Mai ales că unii dintre ei nici nu se pricep să încadreze pozele așa cum îți dorești tu! De asemenea, trepiedul îți este de ajutor dacă vrei să faci un time-lapse sau să filmezi dintr-un punct fix, pentru că îți va stabiliza imaginea. La rândul lor, lentilele sunt utile dacă vrei să experimentezi diferite abordări și stiluri de fotografie. Iar cu selfie stickul știm deja că te vei descurca de minune, pentru că nu trebuie decât să-l conectezi la telefon (prin fir sau Bluetooth) și să faci cele mai haioase poze!

Pelerina de ploaie

Nu e tocmai amuzant să mergi în vacanță și să îți strice ploaia toată distracția. Dacă obișnuiești să călătorești lejer, doar cu un rucsac în spate, parcă n-ai vrea să îți aglomerezi bagajul și cu o umbrelă. Tocmai din acest motiv, pelerina de ploaie e cea mai bună opțiune atunci când mergi în vacanță, mai ales dacă stai mai mult de două, trei zile și nu poți anticipa cum se va schimba vremea. O strecori într-un buzunar sau chiar în borseta despre care îți povesteam mai sus și o scoți ori de câte ori ai nevoie. Dacă nu plouă, cu atât mai bine: poți folosi pelerina pe post de pătură, în caz că vrei să iei o pauză într-un parc și să stai la iarbă verde.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More