Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Cum alegi ce să păstrezi când te muți la casă nouă

0 433

Un nou cămin înseamnă o nouă șansă să o iei de la început. Să faci de la zero amenajarea locuinței, sau chiar numai să adaugi personalitate prin decorațiuni, înseamnă o șansă să te exprimi în funcție de cine ești tu la momentul prezent.

Sigur că asta nu implică să îți iei adio de la vechiul tu. Multe dintre obiectele și lucrurile pe care le-ai strâns până în acest punct al vieții merită păstrate.

Totuși, sunt altele de care a venit momentul să te desparți. Vrei să-ți dai seama mai clar care sunt acelea? Citește în continuare.

Eliberează cutiile doldora de amintiri vechi

E în regulă să fii nostalgic. Detaliile și experiențele din trecut te-au modelat în persoana care ești astăzi. Totodată, urmează să mai trăiești suficiente momente frumoase. Ai grijă să le lași loc în viața ta, și la figurat dar și la propriu.

Poate că e vremea să te desparți de unii dintre magneții de frigider adunați de-a lungul timpului, foițele cu diverse însemnări afișate pe ușa combinei frigorifice sau alte mărunțișuri care cândva au purtat o valoare sufletească incontestabilă. Unele dintre ele sigur nu mai valorează nimic astăzi și de la acelea e cazul să îți iei la revedere.

Renunța la mobilierul personalizat pe vechea locuință

Dacă ai locuit într-o casă cu multe particularități, cu camere de dimensiuni inedite sau dacă pur și simplu ai avut în minte o anume amenajare precisă, categoric ai avut nevoie să fabrici mobilier pe comandă sau să cumperi niște piese care nu se vor mai potrivi în viitorul cămin. Nu le regreta. Ele și-au servit scopul până acum.

Același principiu se aplică și când vine vorba de electrocasnice. Dacă în noua locuință ai mai puțin loc în baie, orientează-te spre o mașină de spălat rufe cu uscător inclus. Dimpotrivă, dacă ai mai mult spațiu în bucătărie, poți înlocui plita domino cu una mai generoasă, cu 4 arzătoare. Pliază-te pe noul spațiu și dă-ți voie să îl populezi pe măsura potențialului său.

Scapă de tot ce nu mai știi când ți-a folosit ultima oară

O regulă incontestabilă când testezi utilitatea unui obiect, oricare ar fi el, este să îți amintești când ai avut nevoie de el ultima dată. Dacă nu-ți poți aminti deloc, merită să uiți cu totul de el. Dacă îți amintești cât de cât dar nu poți da un răspuns foarte precis, merită să îl mai ții o vreme. Dacă știi exact când și cum ți-ai pus baza în el, ține-l cu tine și nu-i da drumul prea curând.

Dă hainele care nu-ți mai vin

Când te muți, ai ocazia perfectă să-ți triezi și garderoba, ca să iei cu tine doar hainele care îți plac și pe care le porți. În primul rând e cazul să renunți la cele care nu te mai încap sau nu se așază grozav. Sincer vorbind, n-au nicio șansă să își câștige un loc în sufletul tău. Mai apoi, le poți dărui altcuiva care are nevoie de ele, ori cuiva din cercul tău de apropiați, cu altă conformație fizică decât tine. Ți-ai sortat și hainele, ți-ai aerisit și viața și ai și bucurat pe cineva!

Cu toate bagajele de care ai nevoie gata făcute, ești pregătit să te muți într-un loc nou. Ia cu tine doar atâta trecut cât îți folosește. În rest, lasă viitorul să-și urmeze cursul și să aducă în viața ta toată magia pe care o cauți. Cât despre amintiri frumoase – ele nu vor întârzia să apară și în noul cămin!

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More