Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Cum alegi mobila perfectă pentru acasă?

0 1.501

Fie că vrei să îți reamenajezi locuința sau tocmai te-ai mutat într-o casă nouă pe care trebuie să o echipezi complet, alegerea pieselor de mobilier nu este deloc simplă. Trebuie să ții cont de multe detalii importante, pentru ca aspectul apartamentului să fie unul coerent și corect din punct de vedere estetic, iar spațiul să rămână unul practic, confortabil și primitor.

Pentru a obține un design interior atât original, cât și funcțional, citește sfaturile de mai jos și lasă-te inspirat de cele mai utile trucuri.

Sfaturi practice care te ajută să îți alegi mobila perfectă pentru acasă

  1. De ce trebuie să ții cont când alegi mobila

Pentru început, este recomandat să faci o listă cu toate piesele de mobilier de care vei avea nevoie. Gândește-te dacă deții deja unele dintre ele și apoi pune pe hârtie tot ce trebuie să cumperi.

Înainte de a face orice achiziție, ia în calcul următoarele aspecte:

  • Dimensiunea mobilierului

Chiar dacă o anumită masă pentru bucătărie îți place enorm sau crezi că acea canapea în nuanțe de verde s-ar potrivi perfect în living, nu cumpăra nimic până nu faci măsurătorile necesare.

Asigură-te că fiecare piesă de mobilier va încăpea în spațiul disponibil și, totodată, dacă vei cumpăra mai multe elemente, ia în considerare spațiul total ocupat de acestea.

De asemenea, nu uita să îți iei și o marjă de eroare, pentru a evita situația în care noua mobilă creează efectul de înghesuială.

  • Calitatea

Foarte multe produse de pe piață au un aspect impecabil și sunt în ton cu ultimele tendințe de design interior însă, la o analiză atentă, poți observa faptul că materialele din care sunt fabricate nu sunt cele mai bune.

Când vine vorba despre mese, scaune sau dulapuri, lemnul mat sau lăcuit poate reprezenta o alegere inspirată, clasică și durabilă. În ceea ce privește canapelele și tapițeria, optează pentru materiale naturale, care se curăță ușor și care își păstrează aspectul pe termen lung.

Bineînțeles, este indicat să ții cont și de context: în ce camera va fi poziționată mobila, cât de des va fi folosită și de către cine. Dacă ai copii sau animale de companie, asigură-te că alegi mobilier rezistent, de cea mai înaltă calitate.

2. Care sunt cele mai importante piese de mobilier

Când vei începe organizarea cumpărăturilor pentru casă, vei dori să știi foarte clar care sunt prioritățile. Numai în acest mod vei reuși să termini procesul de mobilare cât mai repede și să te încadrezi în bugetul stabilit.

Iată cu ce piese de mobilier ar fi bine să începi:

  • Canapeaua și paturile

Acestea sunt elemente de bază, mai ales atunci când te muți într-un spațiu nou, nemobilat. Vei vrea să te muți complet în apartament cât mai rapid, așa că este recomandat să cumperi, la început, elementele esențiale pentru a putea face acest lucru.

  • Mese și scaune

Dacă mobilezi casa de la zero, este recomandat să cumperi o masă de bucătărie sau o măsuță de cafea și câteva scaune, pentru a putea servi prânzul confortabil, până când totul va fi pus la punct.

  • Spațiile de depozitare

Pentru ca organizarea să fie cât mai eficientă, este bine să investești, încă de la început, în spațiile de depozitare. Fie că este vorba despre dulapuri, șifoniere sau alt mobilier cu sertare sau rafturi, prioritizează cumpărarea lor.

3. De ce să nu cumperi toată mobila dintr-odată

Chiar dacă ai putea fi tentat să cumperi tot ce ai nevoie într-o singură sesiune de shopping pentru a economisi timp, specialiștii nu recomandă acest lucru. Este, mai degrabă, indicat să achiziționezi pe rând piesele de mobilier, în ordinea importanței.

În acest fel, vei putea amenaja treptat apartamentul, observând felul în care arată anumite piese de mobilier și determinând dacă anumite achiziții mai sunt necesare. De exemplu, este posibil să îți dai seama, după ce ai cumpărat canapeaua din living, că nu mai ai nevoie și de fotolii, spațiul fiind deja suficient de încărcat.

De asemenea, făcând achiziții separate, vei putea investi în produse de calitate, fără a fi nevoie să sacrifici calitatea mobilei pentru a putea cumpăra totul deodată.

4. Importanța mobilierului multifuncțional

Pentru a eficientiza la maximum spațiul pe care îl ai la dispoziție, investește în piese de mobilier multifuncționale, pe care le poți utiliza în mai multe feluri și pe care le poți poziționa în diferite locuri.

În acest sens, măsuțele de cafea customizabile, canapelele extensibile sau cărora le poți rearanja elementele, precum și mobilierul pe roti, ușor de mutat, reprezintă opțiuni inspirate pentru casa ta.

5. Ce scaune alegi pentru confortul casei

Pentru a crea un spațiu confortabil și relaxant, nu numai mobilierul principal este important. Trebuie să achiziționezi și accesoriile potrivite, din această categorie făcând parte și scaunele.

Pentru bucătărie, poți alege scaune minimaliste, care nu ocupă foarte mult spațiu și pe care le poți depozita cu ușurință. În schimb, când vine vorba despre scaunul de birou, confortul trebuie să primeze. Caută scaune online și alege un produs de calitate, care să susțină coloana vertebrală și care să-ți permită să ai o poziție corectă atunci când lucrezi din confortul propriei locuințe.

Dacă urmează să începi cumpărăturile pentru casă, urmează acest ghid și ia în calcul aspectele prezentate mai sus. Cu siguranță, rezultatele obținute îți vor aduce satisfacție maximă!

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More