Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Cum să alegi salteaua potrivită ca să nu mai au dureri de spate

0 487

Durerile de spate au devenit o problemă comună de sănătate, prezentă la toate categoriile de vârstă. Atunci când ai o astfel de problemă, e firesc să aștepți cu nerăbdare sfârșitul zilei când te poți întinde în pat pentru ca durerile să se mai domolească sau să dispară.

Ce te faci însă când salteaua nu ține cu tine, iar în loc să te protejeze, mai mult îți amplifică durerea de spate?

Nu e o situație foarte plăcută, așa că îți arătăm noi cum să-ți alegi salteaua potrivită, pentru a nu avea parte de așa ceva.

Absența punctelor de presiune

Uneori, chiar salteaua pe care dormi poate fi cauza durerilor de spate, dacă exercită multe puncte de presiune. Se întâmplă de obicei în cazul saltelelor vechi cu arcuri, care tind să opună rezistență sub presiunea greutății corpului. Mai exact, greutatea corpului contractă arcurile, iar acestea au tendința de a reveni  la forma inițială, și împing corpul în sus.

Astfel, în zona șoldurilor și a umerilor – care apasă cel mai puternic pe arcuri – se creează puncte de presiune. Acestea dau  o senzație de disconfort și te fac să te trezești dimineața cu dureri de spate.

Alternativa este o saltea confortabilă, din materiale care se mulează pe forma corpului și nu produc puncte de presiune.

Materialul de fabricație

Din moment ce salteaua cu arcuri iese din calcul îți mai rămân alte variante de saltele din materiale mai noi și mai confortabile.

Cele mai populare modele ale momentului sunt saltelele din spumă cu memorie, numite așa datorită faptului că se mulează pe forma corpului, iar după ce cobori din pat, păstrează această formă câteva secunde înainte de a reveni la cea inițială.

Spuma cu memorie este de fapt poliuretan îmbogățit cu diferite adaosuri, în funcție de nivelul de elasticitate și vâscozitate dorit pentru un anumit model de saltea.

O alegere potrivită este și salteaua din latex, care este ceva mai fermă decât una de spumă cu memorie. Și latexul se mulează perfect pe forma corpului, permițând coloanei să-ți păstreze forma anatomică, ceea ce va ameliora durerile de spate.

Nivelul de fermitate

Unii preferă saltelele mai tari, alții – din contră – preferă să se afunde cât mai adânc în așternut. În cazul tău, cea mai potrivită variantă este o saltea cu un nivel mediu de fermitate. Doar o astfel de saltea îți poate asigura punctele de sprijin care să permită o poziție cât mai naturală a coloanei – lucru esențial când te chinuie durerile de spate.

Dacă salteaua este foarte moale, coloana se va arcui prea tare, iar o astfel de poziție acutizează durerile la nivelul spatelui. În mod similar, o saltea prea tare forțează coloana să-și modifice forma anatomică, iar atunci durerile de spate nu se vor atenua, ci vor deveni mai acute.

Dimensiunea

E de la sine înțeles că vei alege dimensiunea saltelei în funcție de cea a patului dar trebuie să știi că acest detaliu este important și pentru ameliorarea durerilor de spate.

Salteaua trebuie să aibă o suprafață suficient de mare pentru a-ți permite să dormi în cele mai comode poziții. O saltea prea mică te forțează să dormi înghesuit, iar o astfel de postură nu este deloc sănătoasă pentru coloană.

O saltea pentru o singură persoană trebuie să aibă cel puțin 90 de centimetri lățime, iar una dublă, cel puțin 180 de centimetri. În ceea ce privește lungimea, aceasta trebuie să fie cu cel puțin 20 de centimetri mai mare decât înălțimea ta.

Dacă vei ține cont de aceste sfaturi, vei putea să găsești ușor salteaua ideală care să-ți amelioreze durerile de spate, sau chiar să le facă să dispară definitiv.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More