Depresia și riscul de a suferi un accident vascular cerebral
Un studiu recent realizat la New York arată că depresia crește riscul unui accident vascular cerebral, cel puțin în rândul adulților în vârstă.
Echipa de cercetători americani a realizat un studiu pe 1.000 de persoane care locuiesc în New York City.
Participanții au avut o vârstă medie de 70 de ani și nu au suferit un AVC înainte de a începe studiul, în urmă cu 14 ani. La început li s-a dat să completeze un formular în care au răspuns la o serie de întrebări legate de depresie și li s-a întocmit un punctaj între 0 și 60, tot ce era peste 16 fiind considerat „scor ridicat de depresie”, potrivit livescience.com.
Participanții au fost urmăriți timp de 14 ani, iar în această perioadă, aproximativ 100 dintre ei au suferit un accident vascular cerebral.
Din studiu rezultă că 75% dintre cei care au avut un scor ridicat la testul privind depresia au avut șanse mai mari să sufere un accident vascular cerebral ischemic – cel mai frecvent tip de AVC.
Cifrele arată că aproximativ 11% dintre participanții cu scoruri mari pentru depresie au avut un accident vascular cerebral, comparativ cu doar 7% din cei cu punctaje scăzute.
Autorul principal al studiului, Dr. Marialaura Simonetto, de la Departamentul de Neurologie de la Universitatea din Miami spune că aceste rezultate sunt preliminare. Potrivit acestuia, studiul relevă doar o asociere și nu poate dovedi că depresia provoacă accidentele vasculare cerebrale. Dar dacă rezultatele sunt confirmate, detectarea precoce si tratarea depresiei ar putea salva vieți.
Studii realizate anterior au arătat că stresul reprezint un factor de risc pentru AVC.
În continuare vor fi necesare studii care să arate modul în care simptomele depresiei pot afecta sistemul cardiovascular și astfel cresc riscul de accident vascular cerebral. Rezultatele acestui studiu au fost făcute publice pe 6 martie și vor fi prezentate în luna mai la întâlnirea anuală a Academiei Americane de Neurologie, în Philadelphia. Deocamdată, rezultatele studiului nu au fost publicate în jurnalele revizuite de specialaștii în domeniu.