Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Destinație de vacanță: Top zece motive să alegi insula grecească Rodos

0 1.287

Insula Rodos Grecia este una din opțiunile cele mai fericite de concediu, datorită diversității de motive pentru care o vacanță în însorita insulă ți le ofera.

Grecia este una din cele mai iubite destinații turistice pentru români. Este relativ aproape, în partea de nord a Greciei se poate ajunge lejer prin Bulgaria și la capătul unui drum de maxim 12 ore, poți ajunge în insula Thassos sau pe brațul Halkidiki. Însă Grecia înseamnă mult mai mult decât zona sa de nord. De fapt, ea este cunoscută și celebră în occident pentru partea sa insulara, în special pentru celebrele insule Rodos, Creta, Santorini, Mykonos.

Rodos este cea mai mare insulă din grupul de insule Dodecanese și se află în Marea Egee, de fapt este chiar la intersecția dintre Marea Egee și Marea Mediterana. Această unire a celor două mări poate fi văzută atât din nordul insulei cât și din sudul sau.

Insula are peste 115.000 locuitori, cei mai multi aflându-se în capitala insulei, orașul Rodos și are peste 220 km de coastă.

Top zece motive să alegi o vacanță în Rodos

1. Rodos Grecia este patrimoniu UNESCO și găzduiește una din cele șapte minuni ale lumii

În Rodos poți avea oportunitatea să vezi monumente grecești celebre, cum ar fi orașul vechi medieval Rodos, care îți taie răsuflarea și care este patrimoniu UNESCO, și celebrele acropole din Lindos (al doilea acropole cel mai vizitat din Grecia, după cele din Atena!). La acestea se adaugă multe atracții cultural istorice care fac Rodosul celebru și care oferă unei vacanțe și altceva decât celebrele băi de soare și de mare.

O mare atracție a insulei este vizitarea locului celei de-a șaptea minuni a lumii, Colosul din Rodos. Multi turiști vin special să vadă urmele Colosului din Rodos, loc unde acum se află intrarea în portul Mandraki, punct de mare importanță comercială pentru comerțul maritim din Mările Egee și Mediterană.

Colosul din Rodos a fost o statuie a lui Helios, zeu grecesc, realizată în anul 280 înaintea erei noastre. A fost ridicată pentru a sărbători victoria Rodosului împotriva Ciprului. Înainte de distrugerea sa în cutremurul din anul 226 înaintea erei noastre, Colosul din Rodos Grecia avea peste 30 metri înălțime, fiind una din cele mai înalte construcții din lumea antică. Astăzi, în acel loc unde exista Colosul sunt simbolizate doar urmele celor două tălpi ale celebrei minuni antice.

2. Clima

Rodos este, statistic, cel mai însorit loc din Grecia, cu cele mai bune condiții climatice pentru o vacanță perfectă. Temperatura permite băi de mare începând de la mijlocul lunii aprilie până în luna octombrie inclusiv, an de an.

3. Siguranță și curățenie

Insula Rodos Grecia este o destinație ce oferă siguranță și securitate turiștilor. Aici nu s-au experimentat crime sau alte întâmplări care să pună în pericol viața persoanelor. Chiar și pentru femei singure, siguranța nu ridică probleme în Rodos.

Totodată, orașul Rodos este foarte verde și curat, cu multe parcuri cu copaci vechi maiestuoși ce îți taie răsuflarea. Curățenia este întreținută zilnic, fiind o preocupare prioritară a oficialităților orașului, cu atât mai mult cu cât insula este una din preferatele francezilor, germanilor, italienilor și austriecilor.

4. Mâncarea tradițională și vinul local

Dieta mediteraneeană este considerată una din cele mai sănătoase din lume iar pentru cineva care este dependent de mâncarea pe baza de pește și fructe de mare, mâncărurile specifice din acest loc sunt excelente.

De asemenea, vinurile din insula Rodos sunt celebre pe plan mondial pentru gustul lor minunat și calitatea de care localnicii se preocupă încă din vremuri străvechi; un mare avantaj în producția acestor vinuri este fertilitatea solului și soarele constant pentru podgoriile insulei.

5. Ocazii unice pentru fotografii unice

Fie că ești un profesionist în artă fotografică sau simplu amator care se bucură să își imortalizeze momentele unice de vacanță, frumusețea naturală cu totul specială a insulei Rodos și a orașului medieval vechi îți vor inspira creativitatea. Este greu să vii cu poze nereușite din Rodos!

6. Atmosfera romantică

Rodos este o destinație excelentă pentru familii cu copii, în special pe coasta de est cu stațiunile Faliraki și Lindos unde nisipul este fin iar vântul specific insulei nu bate. Însă, în egală măsura, coasta de vest și orașul vechi Rodos oferă o atmosferă romantică cu totul excepțională pentru cupluri. Hoteluri luxoase pe malul mării, locurile unice fac ca această insulă să fie sinonimă cu destinațiile lunilor de miere, cu iubirea și cu romantismul. Frumusețea naturală a insulei seduce și întărește relațiile afective.

7. Plajele

Cea mai mare atracție a insulei Rodos sunt plajele fabuloase curate, cu apă cristalină și limpede care înconjoară întreaga plajă. Majoritatea plajelor au distincția BLUE FLAG, o garanție a calității și curățeniei lor. În afara celor organizate și celebre, o mare atracție a insulei este închirierea unei mașini sau a unui scuter (prețurile sunt foarte bune) și descoperirea acelor golfuri liniștite în care ești înconjurat de apele turcoaz unde poți face scufundări iar peisajul subacvatic te cucerește pentru totdeauna.

Un loc foarte atractiv este plaja Anthony Quinn unde s-a filmat celebrul film “Tunurile din Navaronne” și unde marele actor și-a cumpărat proprietăți pentru a fi cât mai aproape de acest loc ce îți farmecă inima.

Alt loc celebru pentru liniștea și romantismul său este golful Saint Paul, unde există și o mica biserică ce găzduiește ceremonii de căsătorie într-un decor fabulos. Acesta se afla în apropiere de acropolele Lindos.

8. Oamenii

Locuitorii insulei Rodos Grecia sunt prietenoși, politicoși și calzi, deci gazde ideale pentru turiștii de pretutindeni. În unele sate în care poți hoinări vei găsi o atmosferă atât de plăcută încât poți simți dragul de a închiria un loc pentru câteva luni! Iar calitatea oamenilor gazdă dintr-o destinație de vacanță este un element important care poate întări succesul acesteia.

9. Cazarea

În insula Rodos Grecia se găsește o paletă foarte mare și diversă de posibilități de cazare, de la cele mai luxoase complexuri hoteliere ce taie răsuflarea și satisfac cele mai pretențioase gusturi până la studiouri, apartamente private, vile sau case de închiriat unde turiștii se pot organiza singuri ca la ei acasă pe toată perioada sejurului.

10. Accesibilitate ușoară

Este ușor să ajungi în insula Rodos. Pentru români, această destinație de vis, căutată de americani și de europeni, este chiar aproape, efortul călătoriei nefiind atât de mare și fiind compensat din plin de nenumăratele motive de bucurie găsite acolo.

Se ajunge cu avionul, fie zbor charter prin agențiile de turism, fie îți poți rezerva singur zborul prin Tarom sau Aegean Airlines prin companii specializate. Zborul durează până în două ore. O altă posibilitate de a ajunge în Rodos este de pe coasta Turciei, din stațiunea Marmaris. Bineînțeles, o altă posibilitate de a ajunge acolo este cu mașina personală, într-o călătorie în care străbați mai multe țări, cu zone turistice și peisaje ce-ți taie răsuflarea.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More