Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât idei

Hobbyuri care ar putea să-ţi prindă bine la bătrâneţe

0 246

E bine știut că alimentația echilibrată, mișcarea și stilul de viață sănătos ne pot ajuta să trăim mai mult și să avem o calitate mai bună a vieții. Dar nu multă lume știe că hobbyurile și participarea activă la activitățile sociale au un rol aproape la fel de important în privința longevității. Mai mult, unele hobby-uri îți pot îmbunătăți starea de spirit chiar și atunci când te apropii de pensie sau ești deja pensionar.

O serie întreagă de studii efectuate în ultimii ani au arătat că persoanele care nu au interacțiuni sociale adecvate prezintă un risc de două ori mai mare de a muri prematur, aproape la fel de mult ca și fumătorii.

Tocmai de aceea, unii cercetători au ajuns să spună că singurătatea este de două ori mai periculoasă decât obezitatea. Aceste riscuri pot fi însă ușor prevenite grație simplelor hobbyuri. Iată câteva dintre lucrurile care te pot ajuta să-ți menții o stare mentală bună chiar și la vârsta a treia:

Plimbările în natură

Chiar și o scurtă drumeție în natură sau o plimbare de 5-10 minute într-un parc sau pădure îți pot îmbunătăți starea de sănătate. Beneficiile mersului pe jos sunt cunoscute încă din anii 80, iar japonezii au unit această activitate cu natura într-un concept numit ”shinrinyoku” sau îmbăierea în natură. Se pare că beneficiile plimbărilor în natură sunt în strânsă legătură cu fitoncidele. Acestea sunt substanțe emise de plante, cu rol antifungic sau antimicrobian. Fitoncidele plantelor au fost descoperite în Rusia, în cea de-a treia decadă a secolului trecut. Plantele care produc cele mai multe astfel de substanțe volatile sunt pinul și mesteacănul.

Printre beneficiile pe care le oferă activitatea în natură se numără: scăderea tensiunii, îmbunătățirea imunității, reducerea stresului, îmbunătățirea somnului și creșterea ratei de recuperare după intervenții chirurgicale sau accidentări. Mai mult, o mică vacanță, de doar câteva zile, îți poate aduce beneficii care să dureze chiar și o lună întreagă.

Fotografia

În trecut, fotografia era rezervată doar adevăraților pasionați, deoarece costurile aparatelor, filmului, hârtiei fotografice sau developării erau foarte mari. Iar aparatele de fotografiat analogice, indiferent de performanțe (SLR-urile, de exemplu), erau mereu limitate de cele 24 sau 36 de cadre ale filmului. Aceasta te făcea să calculezi de mai multe ori dacă să apeși sau nu declanșatorul.

Din fericire, în ziua de astăzi, telefoanele noastre mobile au ajuns să fie dotate cu camere extrem de performante. Practic, oricine are un telefon inteligent în buzunar se poate considera fotograf. Bineînțeles, există și o serie de reguli de încadrare, lumină, setări sau aranjare a cadrului, dar acestea pot fi învățate pe parcurs.

Pescuitul

Pescuitul a fost multă vreme una dintre activitățile preferate ale bărbaților, dar și un motiv să scape de responsabilitățile de acasă, pentru o întâlnire pe baltă cu prietenii. Și nu e deloc greu să te apuci de pescuit. Chiar dacă nu ai permis pentru a arunca undița în lacurile și râurile publice sau în Dunăre, poți profita de multitudinea de bălți și lacuri private, unde tot ce trebuie să faci e să vii cu undița și momeala și să respecți regulile locului.

Dacă această activitate ți se pare interesantă, poți citi mai multe despre pescuitul staționar pentru început, deoarece aceasta este cea mai bună cale  prin care poți deprinde tainele acestui sport. Pescuitul staționar se adresează în special celor care vor să prindă pești de apă dulce și poate fi împărțit în mai multe categorii: la vargă sau plută, la grund, cu lanseta, la crap sau la feeder. Există, bineînțeles și alte tehnici mai avansate, precum pescuitul cu năluci sau cel de competiție.

Artele frumoase

Terapia prin artă este folosită în clinicile de psihoterapie și consiliere de peste 100 de ani, pentru a reduce stresul și anxietatea și pentru a le permite pacienților să-și exprime sentimentele într-un mod creativ.

În plus, unii cercetători sunt de părere că o astfel de activitate poate scădea semnificativ și riscul de a face cancer sau demență. Pictura și desenul sunt cel mai des folosite sau amintite, dar poți încerca să și scrii, să ții un jurnal sau să iei parte ca actor într-o piesă de teatru.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More