Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Mirosul corporal urât. Remedii uimitoare care te ajută să scapi de mirosul corporal urât

0 1.148

Mirosul corporal urât poate semnala prezența unor boli grave. De aceea, este nevoie un de un consult medical amănunțit dacă suferi de această problemă. În plus, leacurile din natură pot fi de un real folos.

Există mai multe probleme de sănătate care au ca simptom mirosul corporal urât. Diabetul, hipertiroidia, bolile de rinichi dar și menopauza pot cauza un miros corporal urât sau transpirație în exces. Ar trebui să mergi de urgență la medic dacă ai început să transpiri mai mult decât de obicei fără un motiv aparent sau ai transpirații reci.

Schimbarea stilului de viață alungă mirosul corporal urât

Uneori, mirosul corporal urât poate fi tratat prin schimbarea stilului de viață și a câtorva obiceiuri. Ține cont de următoarele:

– Bea multă apă. Aceasta ajută la eliminarea toxinelor din corp și reduce mirosul emanat.

– Fă duș în fiecare zi cu apă călduță. Dacă este foarte cald afară, poți face asta de două ori pe zi.

– Renunță la îmbrăcămintea și lenjeria din fibre sintetice. Materialele naturale, cum sunt bumbacul, inul sau lâna, lasă pielea să respire și ajută la evaporarea rapidă a transpirației.

– Evită alcoolul, cofeina și mâncarea condimentată. Anumite alimente picante, precum și curry, ardeiul iute, usturoiul etc. te pot face să transpiri mai mult. În plus, unii experți cred că un consum ridicat de carne roșie poate provoca un miros corporal urât.

– Epilează-te la subraț și spală-te mai des în această zonă.

– Găsește un deodorant eficient, dar natural. Există studii care arată că anumite folosirea anumitor antiperspirante poate crește riscul de a face cancer la sân.

Uleiurile din plante, antiseptice

Anumite uleiuri din plante au proprietatea de a combate mirosul corporal urât. Uleiul din nucă de cocos poate fi aplicat direct pe zonele corporale predispuse transpirației, după spălare. Este bogat în acid lauric, care ajută la eliminarea bacteriilor de pe suprafața pielii. Pentru a prepara un amestec de folos diluează două lingurițe de ulei esențial de arbore de ceai în două linguri de apă. Se aplică zilnic la subraț sau în alte zone sensibile. Uleiul esențial din arbore de ceai are proprietăți antiseptice și antibacteriene. Poate să combată și ciupercile prezente pe suprafața pielii.

Deodorant natural care combate mirosul corporal urât

Uleiul esențial de lavandă inhibă dezvoltarea bacteriilor care cauzează mirosul neplăcut. Esența florală pe care o emană este un bonus și poți să nu mai aplici parfum. Amidonul și bicarbonatul de sodiu usucă pielea, ceea ce ține la distanță bacteriile iubitoare de umiditate. Prepară un amestec din 10 picături de ulei esențial de lavandă, trei lingurițe de amidon și două linguri de bicarbonat de sodiu. Lasă amestecul într-un recipient acoperit ferit de lumină și căldură timp de câteva zile. Aplică pe zonele sensibile la nevoie. Este un deodorant natural care poate fi folosit zilnic.

Lămâia alungă mirosul corporal urât

Sucul de lămâie și oțetul duc la scăderea ph-ului pielii, ceea ce face să nu mai fie un mediu prielnic pentru dezvoltarea bacteriilor. Lămâia este de preferat, pentru că oțetul, pe lângă mirosul înțepător, poate fi mai greu tolerat de persoanele sensibile. Poți să folosești o jumătate de lămâie pentru a aplica direct sucul în zona subrațului și în alte zone. Alternativ, poți să storci lămâia și să aplici sucul diluat în apă cu ajutorul unei bucăți de vată. Nu folosi acest remediu după ras sau epilat.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More