S-au pus în vânzare biletele pentru Electric Castle 2024, ediția a zecea
Până în ultimul minut, așa au trăit participanții Electric Castle ediția din acest an, încheiată, oficial, astăzi, la ora 6:00 dimineața. În cele 5 zile, 232.000 de oameni au ales să trăiască experiența cele mai complexe ediții organizate, până în prezent, ce a mobilizat resurse logistice și umane impresionante.
Din Chile până în Mongolia, selecția celor 323 de artiști din 27 de țări și-a dorit să acopere gusturile unui public dornic să descopere și să susțină nu doar cariera unor nume notorii, ci și artiști talentați ce-și croiesc drum în industria muzicală. Printre pariurile câștigate de organizatori s-au numărat Queralt Lahoz, Noga Erez și Brutus care, la prima lor prezență în România, au reușit să facă spațiul de la scena Hangar neîncăpător. Macklemore, Iggy Pop și Subcarpați sunt show-urile ce au stabilit recordurile de audiență de la EC #9.
Recitalurile surpriză au făcut deliciul publicului, fericit să asculte Morcheeeba cântând în mijlocul festivalului, pe Adi Despot (Vița de vie) aducând atmosfera de tabără în EC Village sau Pendulum într-un DJ set ad-hoc în The Stabbles.
Organizarea Electric Castle aduce împreună 4.000 de oameni ce muncesc pentru ca experiența festivalierilor să fie una lipsită de griji. Aproape 1.000 dintre ei sunt voluntari veniți chiar și din Turcia sau Elveția, ce aleg să combine distracția cu programul zilnic de voluntariat.
A fost ediția cu cele mai fierbinți temperaturi din istoria festivalului dar publicul a urmat recomandările organizatorilor și s-a protejat contra căldurii. Peste 50.000 de litri de apă au fost consumați în festival, iar înghețata a fost pentru prima oară în topul produselor vândute, peste 100 de kg fiind consumate doar din acest produs.
EC #9 s-a încheiat, începe numărătoarea inversă pentru EC #10! Primul pas – curățenia generală după festival. Echipelor specializate li se vor alătura și 50 de voluntari din echipa MHP Consulting România, compania ce devine partener de sustenabilitate al festivalului, prin inițiativa Let’s trash the trash! Cleanup after ourselves. Ulterior, covorul de iarbă va fi înlocuit pe suprafețele afectate, iar, din toamnă, va avea loc o nouă etapă de plantări în zona campingului, parte din proiectul organizatorilor de a avea, în următorii 2 ani, peste 10.000 de arbori în EC Village.
Începând de astăzi, Electric Castle a pus în vânzare primele abonamente pentru ediția a 10-a, într-o ediție limitată, la un preț special. Prețurile variază între 79 Euro + taxe pentru un abonament simplu la 200 de Euro + taxe pentru biletele Premium. Ca noutate, există opțiunea de a achiziționat abonamente cu asigurare pentru riscuri multiple care ar putea împiedica participanții să ajungă la festival. Abonamentele pot fi cumpărate și în 3 rate, pornind de la 30 la 75 de Euro + taxe.
Toate detalii sunt disponibile pe www.electriccastle.ro