Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Șapte destinații care se redeschid pentru turiștii care au fost vaccinați anti-Covid-19

șapte destinații care se redeschid pentru turiștii care au fost vaccinați anti-Covid-19

0 213

Din Cipru până în Seychelles, iată șapte destinații care se redeschid pentru turiștii care au fost vaccinați anti-Covid-19. Între acestea se află și România.

Cipru

În decembrie, Cipru a devenit prima destinație care a anunțat că intenționează să permită intrarea călătorilor care au fost complet vaccinați fără carantină. În plus, vizitatorii care vin cu dovezi că au primit ambele doze de vaccin vor putea intra în țară fără un rezultat negativ al testului PCR.

Regula se va aplica, probabil, numai celor care sosesc din destinații considerate sigure.

Estonia

Estonia a renunțat la carantina obligatorie pentru călătorii din UE, dar și pentru cei care prezintă dovezi că s-au recuperat de Covid-19 în ultimele șase luni.

Țara europeană îi acceptă, de asemenea, pe cei vaccinați cu serurile provenite de la nouă furnizori din întreaga lume, nu doar Moderna, Pfizer-BioNTech sau Oxford-AstraZeneca, cei trei aprobați de Uniunea Europeană.

Numai certificatele de vaccinare în estonă, rusă sau engleză vor fi recunoscute și vizitatorii care au avut anterior Covid vor trebui să prezinte un certificat medical, dar și un test PCR recent care să indice că nu mai sunt infectați.

Georgia

Georgia, care se află între Asia și Europa, a ales, de asemenea, să ridice restricțiile pentru călătorii vaccinați. Ministerul Afacerilor Externe din Georgia a anunțat recent că toți vizitatorii care au primit două doze din orice vaccin anti-Covid-19 vor putea intra în țară fără un test PCR negativ.

Islanda

Începând cu 1 mai, călătorii vaccinați complet care provin din UE, dar și din țări precum Liechtenstein, Norvegia sau Elveția vor putea intra în Islanda fără a se supune vreunei reguli de carantină și fără test PCR.

Vizitatorii trebuie să prezinte dovezi de vaccinare în islandeză, daneză, norvegiană, suedeză sau engleză, pentru două doze cu serurile aprobate în UE.

Islanda intenționează, de asemenea, să elibereze „certificate de vaccinare” digitale cetățenilor săi pentru a le facilita călătoriile externe.

Polonia

Călătorii din țările UE pot vizita Polonia fără a fi plasați în carantină obligatorie „pe baza unui certificat care confirmă vaccinarea împotriva Covid-19”.

Țara a ridicat restricțiile pentru călătorii complet vaccinați pe 28 decembrie.

Cei care prezintă un test SARS-CoV-2 negativ la sosire sunt, de asemenea, scutiți de carantină, cu condiția ca testul să aibă cel mult 48 de ore.

România

Toți călătorii care sosesc în România din destinații permise și care au fost complet vaccinați anti-Covid au fost scutiți de la carantină începând cu 18 ianuarie.

Noile reguli au fost anunțate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care a precizat că vizitatorii și rezidenții care se întorc în țară vor trebui să prezinte dovezi că au primit două doze de vaccin pentru a evita izolarea obligatorie.

A doua doză trebuie să fi fost administrată cu cel puțin 10 zile înainte de sosirea în România.

Seychelles

În ianuarie, Seychelles s-a alăturat unui număr tot mai mare de destinații care au renunțat la carantină pentru călătorii vaccinați împotriva Covid-19.

Vizitatorilor complet vaccinați li se permite acum să intre în destinația îndepărtată, situată în largul coastei Tanzaniei, fără a fi nevoie de carantina de 10 zile.

Cu toate acestea, cei care au fost vaccinați anti-Covid-19 cu cele două doze trebuie să prezinte în continuare un rezultat negativ al testului PCR efectuat în termen de 72 de ore înainte de intrare.

Călătorii nevaccinați și cei care sosesc cu avionul privat, trebuie să se autoizoleze timp de 10 zile și să furnizeze un rezultat PCR negativ.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More