Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Succesul în viaţă: cele 7 ingrediente necesare

0 1.025

Ca să realizezi tot ce ţi-ai propus în viaţă nu ai nevoie doar de inteligență sau ambinție. Trebuie să lucrezi la mult mai multe aspecte. Gândeşte-te la ele ca la o eventuală listă a fericirii şi foloseşte-o pentu a obţine maximum de satisfacţii de la viaţa ta.

Fiecare dintre noi vrem să avem parte de fericire. Și de success. Problema este că fericirea şi succesul sunt două lucruri atât de greu de realizat încât, de cele mai multe ori, nu ai idee cum să le obţii. Specialiştii vorbesc de cel puțin şapte lucruri pe care le poţi îmbunătăţi la tine şi care te vor ajuta să ai o viaţă mult mai fericită. Citeşte sfaturile, pune în practică recomandările pe care ţi le vom prezenta şi pregăteşte-te: viaţa ta este pe cale să se schimbe mult în bine! Iată cele şapte aspecte la care trebuie să lucrezi:

Autocontrol

Ce este: ingredientul esenţial pentru a produce schimbări semnificative în viaţa ta, chiar dacă de cele mai multe ori îl pierzi în „confruntări făţişe“ din dorinţa de a face mai multe lucruri, cât mai repede.

De ce contează: autocontrolul este acela care te ajută să faci alegerea dificilă (mersul la sală) în defavoarea variantei mult mai plăcute şi mai uşoare (o oră în plus de somn dimineaţa), pentru un rezultat care, cel mai probabil, va merita (un corp sănătos). Studiile au arătat că studenţii cu un nivel ridicat de autocontrol nu doar că au obţinut note mai mari, dar au fost şi mai puţin deprimaţi, au interacţionat social mult mai bine şi nivelul lor de încredere în sine a fost unul superior faţă de medie.

Cum să obţii mai mult: „Gândeşte-te, vorbeşte despre, sau chiar scrie despre lucrurile importante pe care ţi le doreşti de la viaţa ta şi motivele pentru care le vrei.“, spune psihologul Florin Niculescu. „Cu cât analizezi mai mult lucrurile pe care le ai de făcut, cu atât vei fi mai concentrată să le şi faci“, adaugă specialistul. În plus, studiile au arătat că atunci când alegi în mod constant soluţiile mai complicate într-o zonă a vieţii tale (dieta, spre exemplu), te vei simţi mult mai sigură pe tine în altele (brusc, proiectele de la job vor părea mult mai uşoare).

Pasiune

Ce este: combinaţia dintre răbdare, perseverenţa şi curajul de a merge înainte, în ciuda obstacolelor.

De ce contează: împlinirea viselor importante necesită multă muncă. Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au făcut un studiu în cadrul căruia au întrebat oameni din domenii începând de la artă până la finanţe care sunt ingredientele esenţiale pentru performanţă şi pasiunea a fost printre primele menţionate de către toţi repondenţii.

Cum să obţii mai multă: „Pentru a-ţi creşte pasiunea pentru lucrurile care-ţi plac, alege întotdeauna calea cea lungă, nu scurtăturile. Spre exemplu, dacă eşti pasionată de gătit, încearcă o reţetă complicată mai degrabă decât să priveşti cu admiraţie un bucătar profesionist care o face. Sau dacă eşti pasionată de politică, nu te mulţumi să citeşti doar ce scrie în presa cotidiană, caută dezbateri, studii, emisiuni întregi despre tema ta favorită“, te sfătuieşte psihologul Claudia Mihalache.

Curiozitate

Ce este: imboldul care te determină să încerci să vezi dincolo de aparenţe; cea care te face să-ţi doreşti mereu lucruri noi.

De ce contează: Persoanele care se consideră foarte curioase au un nivel de înţelegere al lumii superior şi o viaţă plină de satisfacţii, spun studii americane recente. Acestea sunt, de asemeni, şi mai apte pentru a-şi forţa limitele pentru a-şi atinge scopurile. Curioşii sunt şi cei care găsesc cel mai rapid soluţii pentru orice problemă.

Cum să obţii mai multă: „În momentul în care te consideri expertă într-un domeniu încetezi să mai fi atentă la ceea ce se intâmplă legat de asta. De aceea, de fiecare dată când faci ceva ce ai mai făcut de zeci de ori, încearcă să găseşti o metodă diferită de a realiza acel lucru sau caută detalii pe care până acum nu le-ai urmărit“, spune psihologul Laura Nedelescu. „În aceleaşi mod poţi proceda şi în relaţiile sociale. În loc să-ţi întrebi iubitul în fiecare seară cum i-a fost ziua la birou, roagă-l să-ţi povestească lucruri amuzante sau neobişnuite care s-au întâmplat. Astfel, discuţia voastră nu se va stinge după un schimb neutru de cuvinte şi rezultatul direct al unei astfel de abordări va fi, în timp, o legătură mult mai strânsă între voi, dată de interacţiunea permanentă“, spune specialista.

Dragoste

Ce este: secretul datorită căruia relaţia ta poate funcţiona incredibil de bine. Mai ales dacă sentimentul este reciproc.

De ce contează: dragostea te face să treci mai uşor peste perioadele grele din viaţa ta şi reuşeşte să scoată din tine tot ceea ce este mai bun. Studiile au demonstrat că atunci când parcurgi un drum lung şi greu alături de cineva drag, acesta nu mai pare atât de obositor. Ba mai mult decât atât, este suficient să te gândeşti la persoana pe care o iubeşti atunci când ai o sarcină complicată de dus la bun sfârşit şi îţi va fi mult mai uşor să o duci până la capăt.

Cum să obţii mai multă: fii alături de cei dragi nu doar când trec prin perioade grele, ci şi când li se întâmplă lucruri bune. Majoritatea dintre noi ne susţinem apropiaţii atunci când au o problemă. Doar că nu este suficient. „Adesea, când unui prieten i se întâmplă un lucrur grozav, nu simţim aceeaşi nevoie de a-i fi alături ca atunci când trece printr-un episod nefericit“, spune psihologul Florin Niculescu. „Aşa că, fii alături de prietena ta cea mai bună şi când a cunoscut un tip de care este foarte îndrăgostită, nu doar după o despărţire. Bucură-te împreună cu ea de promovarea de la job, de casa cea nouă pe care şi-a cumpărat-o sau de vacanţa minunată pe care a planificat-o în vara aceasta. Astfel, legătura dintre voi va fi mult mai puternică şi energia pozitivă pe care ea o degajă te va influenţa şi pe tine în bine.“, spune psihologul.

Optimism

Ce este: credinţa că mereu este loc de mai bine.

De ce contează: dacă eşti convinsă că ţi se vor întâmpla lucruri bune, vei fi mult mai deschisă la oportunităţile care apar. Un studiu realizat de Universitatea Duke a arătat că absolvenţii optimişti şi-au găsit mult mai uşor un job decât cei pesimişti, chiar dacă pretenţiile lor financiare au fost destul de mari. „Când eşti convinsă că ai o şansă, vei fi mult mai pregătită să dai tot ce ai mai bun pentru a demonstra ce poţi“, spune psihologul Claudia Mihalache. „Optimiştii au de asemenea tendinţa de a pune micile eşecuri pe seama împrejurărilor şi nu pe cea a calităţilor lor, ceea ce îi ajută să progreseze chiar şi atunci când ajung într-un impas.“, adaugă specialista.

Cum să obţii mai mult: în fiecare zi gândeşte-te la trei lucruri care au mers bine în viaţa ta şi la motivele pentru care lucrurile stau aşa. Spre exemplu, ai primit o mărire de salariu (ai muncit din greu pentru ea) sau tipul care îţi aduce acasă mâncarea comandată a ajuns foarte repede la tine (eşti mereu drăguţă cu el). Cercetătorii au descoperit că atunci când îţi faci „rezerve“ de optimism te simţi mult mai fericită. Cu minimum de efort rezultatele pot fi spectaculoase.

Inteligenţă socială

Ce este: abilitatea de a ocoli subiecetele despre care nimeni nu vorbeşte şi de a te adapta situaţiilor sociale noi.

De ce contează: când ai de-a face cu reguli nescrise pe care trebuie să le respecţi la birou, când trebuie să iei parte la evenimente cu familia în variantă extinsă, unde trebuie să descifrezi gesturi şi cuvinte care nu exprimă niciodată ceea ce ar părea, când trebuie să te integrezi într-un colectiv nou ai nevoie de o abilitate care să-ţi facă viaţa mai uşoară. Şi acesta este, desigur, inteligenţa socială.

Cum să obţii mai multă: gândeşte-te la tine ca la un spion pus să descifreze la ce se gândesc prietenii, colegii, şefii tăi şi nu vor să spună. Apoi, încearcă să analizezi  motivele pentru care cei din jurul tău acţionează într-un fel sau altul. „Prietena ta cea mai bună a contramandat cina din această seară. Şi nu e prima dată când face asta. Atunci poţi să te întrebi cât de des a făcut ultima dată în ultima lună, cum s-a purtat când v-aţi văzut ultima dată, dacă s-a întâmplat ceva în viaţa ei care să justifice o astfel de atitudine. Dacă nu găseşti niciun răspun la aceste întrebări, abordeaz-o direct şi fă-o să înţeleagă că eşti preocupată de ceea ce se întâmplă cu viaţa ei. Astfel, prietenia voastră va deveni şi mai strânsă şi capacitatea ta de a reacţiona în alte situaţii sociale se va îmbunătăţi“, spune psihologul Laura Nedelescu.

Recunoştinţă

Ce este: capacitatea de a aprecia lucruile bune care ţi se întâmplă ţie şi celor din jur.

De ce contează: în fiecare zi spunem de mai multe ori „mulţumesc!“, de obicei în mod automat. „Când îţi exprimi recunoştinţa cu adevărat, nu doar ca o formă de politeţe, îi motivezi pe cei din jurul tău să fie generoşi“, spune psihologul Florin Nicolescu. Spre deosebire de autocontrol sau de curaj, care au de obicei un scop precis, recunoştinţa poate exista ca entitate de sine stătătoare. „Poţi fi recunoscătoare pur şi simplu pentru faptul că eşti sănătoasă, ai un job care îţi place şi prieteni la care ţii“, adaugă specialistul.

Cum să obţii mai multă: adaugă şi nişte detalii atunci când mulţumeşti cuiva. Spune-i iubitului tău că apreciezi de fiecare dată când se ocupă de treburile casnice în perioadele în care nu-ţi vezi capul de treabă la birou. Dă-i de ştire surorii tale că ţi-a plăcut lista de melodii pe care ţi-a pus-o pe iPod şi precizează şi numele pieselor pe care le-ai ascultat pe repeat.Dispoziţia ta se va îmbunătăţi cu fiecare lucru bun aparent mărunt pe care îl faci. În plus, de fiecare dată când îţi arăţi recunoştinţa în mod sincer, ai şanse mai mari să ţi se răspundă la fel.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More