Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Top 10 fructe de padure bogate in antioxidanti

0 536

Auzim peste tot ca afinele sunt superalimente bogate in antioxidanti, care lupta cu radicalii liberi si stresul oxidativ, tinand la distanta imbatranirea precoce si bolile cronice (de inima, diabet, ateroscleroza, Alzheimer, Parkinson, cancer).

Si periodic apar din ce in ce mai multe noi superalimente, cu nume exotice (ca fructul dragonului si kombucha, de exemplu), care promit sa iti aduca sanatatea in farfurie, desi nu exista inca studii clinice care sa le sustina eficacitatea. Pe de alta parte, multe dintre fructele care chiar sunt bogate in antioxidanti sunt ignorate, mai ales daca vorbim despre fructe de padure.

Acestea sunt specii rezistente, care cresc in locuri cu vreme extrem de rece sau climat tropical, se strica rapid si nu rezista bine la trasportul pe distante lungi (de aceea sunt vandute pe plan local sau transformate in suplimente alimentare, usor de procurat oriunde).

Informatiile tin cont de scara ORAC (Oxygen Radical Absorbance Capacity), care masoara activitatea antioxidanta prezenta in 100 g de produs, in vitro (in laborator).

Top 10 fructe de padure proaspete bogate in antioxidanti

1. Acai (valoare ORAC = 73.000).

Acest scor ORAC este de 15 ori mai mare decat cel al afinelor, fructele de acai (pronuntat „asaˈi”) fiind cele mai bogate fructe de padure in antioxidanti (in stare naturala). Bobitele mov inchis cu pulpa galbena la interior sunt originare din America Centrala si de Sud, fiind roadele palmierilor cu acelasi nume (Euterpe oleracea). Continutul lor nutritional include, pe langa antioxidanti (antocianine, polifenoli, vitaminele A, C si E), si acizi grasi esentiali (Omega-3 si Omega-6), fibre, vitaminele (B-uri), minerale (magneziu, potasiu, fosfor, mangan, calciu, cupru, fier, zinc) si toti aminoacizii esentiali. 

2. Merisoare europene de munte (valoare ORAC = 20.300).

Comune in tarile nordice si vandute in Romania sub forma de gemuri, de un cunoscut producator de mobilier si decoratiuni suedez, merisoarele europene de munte sunt fructele unei plante (Vaccinium vitis-idaea in latina, „lingonberries” in engleza) originare din Norvegia, Suedia, Finlanda, Canada si Rusia. In stare proaspata, au gust acrisor, cu un strop de dulceata. Merisoarele europene de munte contin, pe langa antioxidanti (antocianine, quercetina, flavonoli, vitaminele A, C si E), minerale (mangan) si fibre.

3. Maqui (valoare ORAC =19.850).

Maqui sunt fructele inchise la culoare, cu gust similar afinelor, ale unui copac (Aristotelia chilensis) care creste in America de Sud si sunt utilizate de mii de ani de catre indienii Mapuche. Aceste fructe de padure contin antioxidanti (antocianine, alcaloide, flavonoide, coumarine, acid ferulic, acid galic, antocianidine, vitaminele C si E), fibre si minerale (calciu, potasiu, fier).

4. Zmeura neagra (valoare ORAC = 19.220).

Zmeura neagra (Rubus occidentalis) face parte din familia Rosaceae, deci este inrudita cu trandafirii si murele. Zmeura neagra are in jur de 300% mai multi antioxidanti decat sora ei rosie (vitaminele C si E, antocianine, acid  elagic acid, acid galic acid si rutina), fiind bogata si in fibre si minerale (mangan, magneziu).

5. Aronia (valoare ORAC = 16.062).

Aronia este fructul a trei specii de arbusti (Aronia melanocarpa, Aronia prunifolia si Aronia arbutifolia) din familia Rosaceae, originari din estul Americii de Nord. Fructele sunt sferice, asemanatoare afinelor, dar cu o coaja mai intunecata si mai lucioasa. Aronia sunt bogate in antioxidanti (vitaminele A, C si E, antocianine), vitamine (B9, K), minerale (mangan, fier) si fibre.

Alege aronia (fructe uscate), pentru un produs antioxidant de top!

Fructele uscate de aronia provin din aggricultura ecologica si pot fi mancate pe post de snack sanatos, pot fi adaugate in muesli/cereale integrale ori in prajituri de casa, pot fi folosite pentru a face ceai.

6. Afine canadiene (valoare ORAC =15.000).

Aceste fructe de padure (Amelanchier alnifolia) sunt mai mici decat afinele, cu un gust usor dulceag, care aminteste de o combinatie de mere si afine. Afinele canadiene cresc in arbusti in zona Americii de Nord si sunt bogate in antioxidanti (vitaminele C si E, polifenoli, flavonoli, antocianine), vitamine, minerale (mangan, fier, magneziu, calciu).

7. Fructe de soc (valoare ORAC = 14.697).

Cel mai comun tip de soc este Sambucus nigra, originar din Europa, care face fructe negre, marunte, adunate in ciorchini si acrute la gust, care trebuie gatite pentru consum. Fructele de soc au de trei ori mai multi antioxidanti ca afinele (vitaminele A si C, acizi fenolici, quercetina, kaempferol, isorhamnetina, antocianine), dar si fibre, vitamine (B-uri) si minerale (potasiu, fier, calciu, fosfor).

8. Coacaze indiene/amla (valoare ORAC = 12.227).

Coacazele indiene (sau amla) cresc in zona Indiei, in copacul omonim (Phyllanthus emblica) si sunt unul dintre cele mai importante ingrediente din Ayurveda (medicina traditionala locala,v veche de 5.000 de ani). Asemanatoare ca aspect agriselor (dar mari cat o minge de ping pong), coacazele indiene au de 20-30 de ori mai multa Vitamina C decat portocalele si alti antioxidanti (vitaminele A si E, acid galic, quercetina, carotenoide), minerale (mangan, potasiu, fier, cupru), acizi grasi esentiali (Omega-3 si Omega-6), vitamine (B-uri) si fibre; sunt consumate cel mai des sub forma de pulbere.

9. Afine salbatice (valoare ORAC = 9.621).

Afinele salbatice (Vaccinium myrtillus – in Europa, Vaccinium cyanococcus – in SUA) au o aroma mai intensa decat cele cultivate in scop comercial si de doua ori mai multi compusi care lupta cu radicalii liberi decat acestea din urma. Aceste fructe de padure sunt bogate in antioxidanti (vitaminele A, C si E, antocianine, tanini, quercitina, pectina, catechine, luteina), alcaloide, vitamine (B-uri) si minerale (mangan).

Alege afinele uscate bio, pentru un produs antioxidant de top!

Afinele sunt inrudite cu merisoarele si coacazele si sunt pline de nutrienti care iti dau o mana de ajutor in mentinerea sanatatii pielii, sistemului cardiovascular si ocular, puterii cognitive si organismului, in ansamblul lui.

10. Rachitele/merisoare americane (valoare ORAC = 9.090).

Ultimul loc in clasamentul celor mai antioxidante 10 fructe de padure proaspete este ocupat de merisoarele americane (carora li se spune „rachitele” in romana si Vaccinium oxycoccos/ Vaccinium  macrocarpon in latina). Aceste fructe de padure contin – pe langa antioxidanti (vitaminele A, C si E, quercetina, miricetina, peonidina, acid ursolic) – si fibre, minerale (manan, cupru, potasiu), acizi grasi esentiali (Omega-3 si Omega-6) si vitamine (B-uri, K).

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More