Zecedouăzeci.ro
Mai mult decât sfaturi și idei

Valentine’s Day: Cele mai frumoase mesaje de dragoste pe care să le transmiți

0 1.733

Valentine’s Day – Iată lista completă cu cele mai diverse și frumoase SMS-uri și mesaje de Valentine’s Day:

Tot timpul să desenezi cercuri în jurul celor pe care-i iubeşti, nu inimi, pentru că inimile se pot rupe, dar cercurile nu au capăt.

De-ar fi universul o lume plină de femei şi eu un astru printre ele, eu tot pe tine te-aş alege căci eşti iubirea vieţii mele. Te iubesc!

Într-o zi mă vei întreba ce e mai important pentru mine: tu sau viaţa? Eu voi spune că viaţa, iar tu te vei supăra, dar fără să-ţi dai seama că pentru mine tu eşti viaţa!

SMS-uri de Valentine’s Day – Nu îţi voi scrie o poezie, nu voi folosi cuvinte alese… Îţi voi spune doar că TE IUBESC mai mult decât orice.

Te-am cunoscut în clipe grele,/ Când sufletul mi-era pustiu,/ Şi m-am îndrăgostit de tine,/ Fără să vreau, fără să ştiu.

 M-am uitat în portofel şi era gol, m-am uitat în buzunar şi am găsit doar câteva monede, m-am uitat în inimă şi te-am găsit pe tine. Abia atunci am realizat cât de bogat sunt!

    Te iubesc ca-n prima zi, când raze de soare aurii cădeau uşor purtate de vânt, asupra noastră pe Pământ. Te iubesc, te voi iubi şi, chiar dacă soarta ne va despărţi, iubirea noastră va sta acolo sus, scrisă într-o stea.

    SMS-uri de Valentine’s Day – Aş vrea să poţi să te vezi prin ochii mei. Numai aşa ţi-ai da seama ce mult însemni pentru mine!

    Într-o noapte o stea m-a intrebat: „De ce nu o laşi dacă te face să plângi?” I-am răspuns: „Stea, tu ţi-ai părăsi cerul?”

    Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viaţă frumoasă, m-aş apleca asupra umărului tau, te-aş strânge în braţe şi aş spune „Uite: asta”.

    SMS-uri de Valentine’s Day –  Azi-noapte mi-am rugat îngerul să te păzească. Dar a venit mai devreme. L-am întrebat de ce. A zâmbit şi mi-a spus că un înger nu păzeşte alt înger!

    Oricât de speciale ar fi cuvintele, nici măcar nu pot începe să-ţi spună despre toata dragostea pe care ţi-o port în suflet.

    Când te-am văzut prima oară, mi-ai încălzit inima. A doua oară mi-ai produs scântei, iar acum îmi faci inima să ardă!

    Subsemnata, adică eu, declar că din accidentul de ciocnire pe care l-am avut când te-am cunoscut m-am ales cu inima frântă şi am rămas privind în gol cu ochii căzuţi în gură. Ca urmare a acestui accident m-am îndragostit total şi iremediabil de tine. Te iubesc!

    Gândeşte-te la cel mai dulce lucru, înmulţeşte-l cu infinit, adună o eternitate şi vei şti cât de mult te iubesc.

    SMS-uri de Valentine’s Day – Chiar dacă am tuse, durere-n gât, frisoane şi stări de oboaseală, cu sau fara gripă porcină…dragostea pentru tine mă bagă-n boală.

    Crezi în dragoste la prima vedere sau e nevoie să mai trec o dată pe lângă tine?

    Voi merge alături de tine pe stradă cu o condiţie: ascunde-ţi aripile pentru ca lumea să nu ştie că eşti îngerul meu!

    Sunt 6 miliarde de oameni în lumea asta. Nu ştiu de ce-ţi dau ţie mesaje. Poate pentru că 5.999.999.999 de oameni nu te pot înlocui!

    SMS-uri de Valentine’s Day – Picioarele tale sunt obosite? Pentru că ai alergat prin mintea mea toată ziua.

    Sunt un poliţist şi te arestez pentru că eşti tu. E ilegal să fii atât de frumoasă şi sexy. Sentinţa este închisoare pe viaţă în inima mea.

    Buzele tale par să se simtă singure. N-ar vrea sa le întâlnească pe ale mele?

    SMS-uri de Valentine’s Day – Mi-e frică să merg cu maşina când sunt cu tine. Pentru că alături de tine sunt beat de fericire şi ar putea să-mi ia permisul.

    Sunt la dietă, aşa că de Valentine’s Day poţi să-mi cumperi bijuterii în loc de bomboane de ciocolată. Te iubesc!

    O bomboană îi spune unei ciocolate: „Ce dulci suntem!”, iar ciocolata îi spune: „Noi, dulci? S-o vezi pe fata care citeşte acest mesaj!”

    Dragul meu, sunt de acord cu propunerea ta ca de Ziua Îndrăgostiţilor să încercăm o poziţie nouă. Eu voi sta întinsă pe canapea, voi bea bere şi voi butona telecomanda, iar tu poţi să treci la călcat rufele.

    SMS-uri de Valentine’s Day – Dragostea e ca: Nokia – Connecting people, Samsung – Everyone is invited, Nike – Just do it!, Pepsi – Ask for more, şi ca tine – too good to be true!

    Pentru un sărut tastează 1, pentru o îmbrăţişare tastează 2, pentru clipe de neuitat tastează 3, iar pentru toate astea… tastează numărul meu.

    160 de caractere nu-mi sunt de ajuns să-mi exprim dragostea, aşa că restul va trebui să ţi-l imaginezi.

    Telefonul meu funcţionează cu dragoste. De când te-am cunoscut nu s-a oprit niciodată.

Dacă n-ar fi dragostea, m-aş teme de viaţă. (Grigore Vieru)

    SMS-uri de Valentine’s Day – Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toată fiinţa sa. (Gabriel García Marquez)

    Iubirea e o floare foarte plăcută, dar trebuie să ai curajul să te duci s-o culegi de pe marginile unei prăpastii înfricoşătoare. (Stendhal)

    Nu-i nici un imperativ mai categoric decât al iubirii. (Simion Mehedinţi)

    Putem să învăţăm să iubim doar iubind. (Iris Murdoch)

    Iubirea este farmecul cântecului păsărilor şi cel mai dulce parfum al trandafirului. (Victor Hugo)

    SMS-uri de Valentine’s Day – Sunt clipe de nedefinit acelea în care două suflete îşi vorbesc într-o limbă ce nu poate fi înţeleasă decât de ele, când tace tot ce-i omenesc, iar ele se unesc tainic pentru viaţa acestei lumi. (Victor Hugo)

    Iubirea nu e târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc! (Liviu Rebreanu)

    Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce devin când sunt cu tine. (Buchwald Art)

    Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea. (Gabriel García Marquez)

    Nu poţi acuza gravitaţia când dragostea te doboară. (Albert Einstein) 

SMS-uri de Valentine’s Day – Cel mai uimitor lucru din lume este sa privesti pe cineva la care tii cu adevarat si sa stii ca simte acelasi lucru pentru tine. Te iubesc romaneste de Dragobete!

Te port in minte si in suflet. Te simt in aerul pe care il respir. Faci parte din mine. Pentru totdeauna. Te iubesc.

Am doi ochi care vor sa te vada, am doua maini ce vor sa te imbratiseze, am doua buze ce vor sa te sarute, dar am o singura inima ce bate numai pentru tine!

Dragostea nu are nevoie de cuvinte, ea vorbeste prin priviri si atitudini. Vino sa ne bucuram de iubire! E Dragobetele!

SMS-uri de Valentine’s Day – Daca cineva iti spune “te iubesc” tu sa-i spui ca minte caci iubirea nu se spune ci se simte.

Daca de Sfantul Valentin unii sarbatoresc ziua indragostitilor, de Dragobete noi vom sarbatori ziua iubirii noastre.
Opt litere, doua cuvinte, un singur inteles: Te Iubesc!

Engleza nu vorbesc … Franceza nu cunosc … Dar stiu cuvantul romanesc sa iti spun un sincer “Te iubesc”!

Daca as avea o floare de cate ori m-am gandit la tine, m-as putea plimba printr-o gradina nesfarsita.

Mi-e dor de tine in fiecare secunda din viata mea! Iti spun asta si de Dragobete si ti-as spune in fiecare clipa!

Iubirea e un cantec ce toti il canta des, dar nu la toti el are acelasi inteles.

Dragostea mea pentru tine este ca un cer senin dupa o dimineata innorata, ca roua in zori de zi, ca razele soarelui de primavara, ca florile din luna mai; vocea ta imi aduce bucurie in suflet si gindul la tine liniste. Te iubesc!

SMS-uri de Valentine’s Day – Eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul visurilor noastre, te iubesc pina la cer si-napoi de un infinit de ori, o lume-n care ne iubim si tu ma stii, ma ai, ma vrei, iar eu, eu te privesc si nu-mi ajunge, te tin si nu ma satur, te am si te mai vreau!

Sunt un milion de stele si un milion de vise, tu esti singura mea stea si singurul meu vis! Te iubesc!

Iubirea e un strop de lumina un stop de poezie curata a inimii si restul… nebunie! Iubeste doar…

Te iubesc ca-n prima zi, cand raze de soare aurii, cadeau usor purtate de vant, asupra noastra pe Pamant. Te iubesc, te voi iubi, si chiar daca soarta ne va desparti, iubirea noastra va sta acolo sus scrisa-ntr-o stea.

SMS-uri de Valentine’s Day – Fiecare apus aduce o amintire… Fiecare rasarit aduce o speranta… Intre apus si rasarit sunt ore fara viata… Sunt orele in care esti departe de mine.

A iubi inseamna a suferi dar cum tot mai multi fug de suferinta tot mai putini stiu sa iubeasca.

Cineva mi-a spus ca ziua are 24 ore, ca o ora are 60 minute. Ca un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus ca o secunda fara tine e o eternitate.

Dragostea e lucrul acela intangibil care ne face multumiti cu ceea ce avem si nemultumiti de ceea ce suntem.

De ploaie te poti ascunde, dar de dragoste n-ai unde caci oriunde te-ai ascunde ea la inima patrunde.

– Credeam ca de la ultimul esec nu`mi voi mai reveni niciodata…insa tu ai adus pe chipul meu cel mai frumos zambet si sentimentul pierdut undeva intr`un colt de inima…Iubirea…As scrie pe al cerului si pe a noptii bolta…Ca fara tine eu numai pot trai deloc…Te iubesc fetitza mea si vreau sa-mi petrec ziua de Dragobete toata cu tine.. si toate zilele care vor mai urma..!!!

SMS-uri de Valentine’s Day – Zile in sir m-am tot gandit ce cuvant ar fi mai potrivit sa-ti spun. Ca o dulce ameteala ma cuprinde atunci cand ma gandesc la tine. Si acum ma pierd. Nu vreau, nu pot sa mai gandesc. Pur si simplu te iubesc si alte cuvinte nu gasesc.

– Vad lumea in ochii tai si ochii tai peste tot in lume in aceasta zi a indragostitilor, de Dragobete… si stiu ca si in zilele ce vor urma!

– Tu nu stii de mine.. Nu stii cine sunt. Dar eu mi-am creat o lume in care ne iubim si tu ma stii, ma vrei, ma ai, iar eu.. eu te privesc si nu-mi ajunge.. te simt si nu ma satur.. te am si te mai vreau, pentru ca te iubesc! Mi-as dori sa petrecem ziua indragostitilor impreuna!

– Tu imi luminezi ziua cu sunetul vocii tale, tu mi-ai adus atat de multe zambete si dragoste, esti totul pentru mine si am fost atat de binecuvantata cand Dumnezeu te-a trimis aici pentru mine.

SMS-uri de Valentine’s Day – Tu esti comoara vietii mele, esti minunea pe care am intalnit-o intamplator si care m-a facut fericita. Te iubesc enorm! Te doresc mai mult ca niciodata de acest Dragobete!

– Tu ai facut culorile mai vii, frumusetea mai pura, placerea mai intensa. Te iubesc mai mult decat iubesc viata, minunea vietii mele! Dragobete fericit!

– Ti-am zis vreodata de ce te iubesc eu pe tine? Te iubesc pentru ca langa tine sunt mereu eu insami, pentru ca ma faci sa ma simt cum nu m-am mai simtit niciodata, pentru ca dragostea ta imi spune ca tot ce e mai bun de acum se va intampla, pentru ca mi-ai aratat ce inseamna dragostea adevarata… si cred ca te mai iubesc pentru ca esti pur si simplu irezistibil!

– Te iubesc, la tine am gasit dragostea, langa tine merita sa merg mai departe, tu esti lumina ochilor mei, tu imi luminezi calea, tu esti ingerul meu pazitor, cand esti langa mine secunda mi se pare ora, ziua mi se pare saptamana. Te iubesc printul meu frumos! Voi fi sclava SMS-uri de Valentine’s Day – dorintelor tale in aceasta zi de Dragobete!

– Te iubesc nu numai pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt eu cand sunt langa tine. La Multi ani de Dragobete!

– Te iubesc mult viata mea, te iubesc asa cum nu am mai iubit pe nimeni in viata mea, ai aparut atunci cand aveam cea mai mare nevoie de tine, esti un inger pe pamant, orice as face, orice mi-as dori, iubire ca a ta nu voi mai gasi, te iubesc mult viata mea!

– Te iubesc este prezentul te-am iubit este trecutul, viitorul deci v-a fi??? te iubesc etern!

– Te Iubesc din toata inima – imi ia 2 secunde sa iti zic, dar imi trebuie o viata intreaga sa iti demonstrez cat de mult. Hai sa incep azi, de Dragobete sa-ti arat…

SMS-uri de Valentine’s Day – Te iubesc cu rasuflarea, zambetele, cu lacrimile intregii mele vieti! Prezenta ta strabate intreaga casa. Chiar si atunci cand esti departe ma pomenesc ca iti aud glasul. Deschid fiecare usa, aproape asteptandu-ma sa te gasesc acolo – ma intorc sa-ti raspund, si simt cum inima mea moare pentru o clipa in acea tacere. Te port in minte si in suflet. Te simt in aerul pe care il respir. Faci parte din mine. Pentru totdeauna. Te iubesc.

– Sunt un om norocos pentru ca sunt ales de tine si vreau sa te rasplatesc, sa nu te dezamagesc in alegerea facuta. Promit sa te fac fericita si promit sa te iubesc. Te astept sa petrecem o zi de Dragobete de vis…

– Sunt un milion de stele si un milion de vise, tu esti singura mea stea si singurul meu vis! Te iubesc! Happy Dragobete!

SMS-uri de Valentine’s Day – – Subsemnata, eu adica, declar azi, de Dragobete, ca m-am indragostit total si iremediabil de tine. Te iubesc cu disperare!

– Stiu ca tu stii ca eu te iubesc. Dar de fiecare data simt nevoia sa iti amintesc. Desi.. Desi sunt constienta ca nu s-au inventat inca acele cuvinte care sa exprime tot ceea ce eu simt. Sunt doar niste banalitati. Dar atunci cand le auzi gandeste-te ca eu ti le spun din suflet. Te iubesc! Suna asa de frumos. Si totusi nu exprima suficient. Poate am sa te sarut. Poate am sa te mangai.. Poate am sa te ating.. Si totusi nu va fi suficient ca sa iti arat ca pana la sfarsitul vietii mele voi fi langa tine.

SMS-uri de Valentine’s Day – Daca iubirea mea s-ar masura, iti spun acum, dragul meu, ca te iubesc pana la cea mai indepartata stea, din cea mai indepartata galaxie, din cel mai indepartat univers, si inapoi, si tot asa, de o infinitate de ori! Te astept sa petrecem un Dragobete de neuitat!

– Daca iti spun ca te iubesc, nu ar fi indeajuns daca nu ti-as spune ca te iubesc pentru totdeauna! Te iubesc si azi, de Dragobete, si simt ca te voi iubi mereu…

– Daca imi pierd buzele te sarut cu ochii, daca-mi pierd ochii te sarut cu inima, daca-mi pierd inima o gasesc sigur la tine. La Multi ani de Dragobete!

– Daca ai fi o floare eu as fi vantul, ploaia si lumina. Daca ai fi o stea eu as fi noaptea eterna. Daca ai fi ocean eu as fi plaja marginita de gandurile tale. Numai pentru a fi impreuna, pentru totdeauna. Te iubesc!

SMS-uri de Valentine’s Day – As vrea sa-ti fiu patura, as vrea sa-ti fiu haina ce o porti, as vrea sa-ti fiu perna sub cap, vreau sa fiu in jurul tau, vreau sa te tin strans in brate si sa fiu norocoasa persoana care te de Dragobete.

– As vrea sa fiu o stea, sa stralucesc numai pentru tine, sa ma transform in ploaie, sa cad usor peste trupul tau fierbinte, apoi sa ma evapor, s-ajung din nou in cer, sa le zic ingerasilor cat de mult TE IUBESC! Dar inainte de asta, iti voi zice in direct de Dragobete!

– Nu caut astăzi declaraţii de dragoste, ele se citesc în tot ce faci când eşti cu mine. Cu multă dragoste…

– Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc. Pur şi simplu. Cu dragoste, de Sf Valentin!

Nu refuza dragostea cand îţi bate la uşă, beneficiază chiar şi când e la ofertă. Be my Valentine!

SMS-uri de Valentine’s Day – Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!

– Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, ca o oră are 60 min. Că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate .

– Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă.

SMS-uri de Valentine’s Day – Îţi multumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam ca există, îţi multumesc pentru tot.

– Pentru mine iubirea este singurul motiv pentru care mi-aş dori să traiesc o mie de ani

– Să iubeşti nu e nimic, să fii iubit e ceva, să iubeşti şi să fii iubit e totul.

SMS-uri de Valentine’s Day – Linie. Punct. Linie punct punct punct linie. Punct punct. Punct punct linie. Linie punct punct punct. Punct. Punct punct punct. Linie punct linie punct. Adică te iubesc

– Tu eşti trecutul, prezentul şi viitorul verbului A iubi. Mulţumesc, dragostea mea!

– Dacă îmi dai şansa de a-ţi demonstra că suntem suflete pereche, îmi voi petrece fiecare zi din viaţă sărbătorind Ziua Îndrăgostiţilor cu tine.

SMS-uri de Valentine’s Day – Daca dragostea ar putea fi evitata doar inchizand ochii, nu as mai clipi niciodata, de frica sa nu las sa treaca vreo secunda fara sa fiu indragostit de tine.


Orice ai face, sunt alaturi de tine. Sper ca toate visele tale sa se implineasca. Oricunde, oricand, voi fi langa tine dorindu-ti dragoste si fericire. Pentru ca te iubesc.

Atunci cand iubesti pe cineva, deseneaza un cerc in jurul numelui acelei persoane, in loc de o inima, pentru ca inimile se pot frange, dar un cerc nu se sfarseste niciodata.

SMS-uri de Valentine’s Day – Nimeni nu i-a invatat pe pestiSMS-uri de Valentine’s Day –  sa inoate, pe caini sa latre sau pe fluturi sa zboare – asta e natural si firesc – asa e viata. Exact la fel, nimeni nu m-a invatat sa ma gandesc la tine cu dragoste. Asa e viata !

La ce foloseste frumusetea fara inteligenta, banii fara fericire, zambetul fara sentimente, viata fara tine

O persoana pe care o iubesti reprezinta o extensie a ta. Fara ea nu esti complet, asa ca te rog sa ai grija de tine pentru ca nu vreau sa pierd o parte din mine.
Daca ma urasti trage in mine cu arcul, dar ai grija sa nu ma nimeresti in inima pentru ca acolo te afli tu.

Cineva a intrebnat ce ii face pe oameni fericiti. Unii au raspuns ca bogatia, altii – celebritatea. Ma gandeam la asta atunci cand am primut SMS-ul de la tine. Am zambit si am raspuns ca pe mine asta ma face fericit.

SMS-uri de Valentine’s Day – De ce cad pasarile din cer atunci cand treci tu prin apropiere? Poate ca, asemenea mie, vor sa fie aproape de tine…

I-am cerut lui Dumnezeu o floare si mi-a dat o gradina. I-am cerut un pahar de apa si mi-a dat un ocean. I-am mai cerut un inger si mi te-a dat pe tine !

  • Dragostea e un munte pe care îl urci râzând și îl coborî plângând. E o taină pe care îndrăgostiții o ascund de frică lumii….când taină e descoperită dragostea se stinge că un clișeu fotografic expus la lumina.
  •  Să nu crezi că poți stabili cursul iubirii căci ea dacă te consideră vrednic îți va îndreptă ea cursul!… 
  • Aș vrea să poți să te vezi prin ochii mei. Numai așa ți-ai da seamă ce mult insemni pt mine!  
  • SMS-uri de Valentine’s Day – Soarele nu ar fi portocaliu marea nu ar fi albastră eu nu aș fi fericit dacă nu ai fi tu. 
  • Tot timpul să desenezi cercuri în jurul celor pe care-i iubești nu inimi pt că inimile se pot rupe, dar cercurile nu au capăt. 
  • Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viață frumoasă, m-aș apleca asupra umărului tău, te-aș strânge în brațe și aș spune ‘uite asta’. 
  • Aș vrea să cred să pot visă să te aduc de partea mea. Aș vrea că timpul să-l opresc să-ți spun de fapt cât Te iubesc. 
  • SMS-uri de Valentine’s Day – E greu să iubești și va fi întotdeauna, dar adu-ți aminte că cineva te iubește și acela sunt EU .  
  • Oricât de speciale ar fi cuvintele nici măcar nu pot să înceapă să-ți spună despre toată dragostea pe care ți-o port în suflet. 
  • Ziua în care te-ai născut sigur era ploioasă, dar nu era ploaie cerul plângea pt că pierduse cel mai frumos înger!  
  • Azi-noapte mi-am rugat îngerul să te păzească. Dar a venit mai devreme. L-am întrebat de ce. A zâmbit și mi-a spus că un înger nu păzește alt înger!

– Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, ca o oră are 60 min. Că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate .

SMS-uri de Valentine’s Day – Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă.

– Îţi multumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam ca există, îţi multumesc pentru tot.

– Pentru mine iubirea este singurul motiv pentru care mi-aş dori să traiesc o mie de ani

– Să iubeşti nu e nimic, să fii iubit e ceva, să iubeşti şi să fii iubit e totul.

SMS-uri de Valentine’s Day – – Linie. Punct. Linie punct punct punct linie. Punct punct. Punct punct linie. Linie punct punct punct. Punct. Punct punct punct. Linie punct linie punct. Adica te iubesc

MESAJE de VALENTINE’S DAY: cere un zâmbet

De Sfantul Valentin vreau sa iti spun ca iubesc motivele pe care mi le dai in fiecare zi pentru a te iubi: zambetul tau, ochii tai, bunatatea ta, atentiile pe care mi le faci si modul in care imi inseninezi viata.

Iti multumesc pentru fericire, sentiment care nu stiam ca exista, iti multumesc pentru tot.

Pentru mine nu esti doar sotul meu, ci esti tot ce am putut sa imi doresc mai mult de la viata. Chiar daca mai avem cateodata si certuri si neintelegeri, vreau sa stii ca te voi iubi mereu ….mult mult.

SMS-uri de Valentine’s Day – Tu ai facut culorile mai vii, frumusetea mai pura, placerea mai intensa. Cu ocazia Valentine`s Day iti reamintesc: te iubesc mai mult decat iubesc viata, minunea vietii mele!

Acum ca Ziua Indragostitilor se apropie si parca atmosfera se schimba, devine mai plina de iubire si de intelegere, stau sa ma gandesc la zilele de Sfantul Valentin petrecute impreuna cu tine. Poate nu am avut mereu inspiratie sa-ti iau cadoul pe care il voiai, dar anul acesta l-am gasit. Sper sa-ti placa si sa-ti fie drag, pentru ca in el am inchis o parte din inima mea, o marturie a dragostei imense pe care ti-o port si care pare sa se intregeasca in fiecare zi. In el se afla lucrurile pe care as vrea sa ti le spun in fiecare zi si parca nu reusesc. Vreau sa stii ca te iubesc si ca esti o inspiratie pentru mine: ma inspiri sa fiu o persoana mai buna in fiecare zi.

De Sfantul Valentin vreau sa iti spun ca iubesc motivele pe care mi le dai in fiecare zi pentru a te iubi: zambetul tau, ochii tai, bunatatea ta, atentiile pe care mi le faci si modul in care imi inseninezi viata.

SMS-uri de Valentine’s Day – Iti multumesc pentru fericire, sentiment care nu stiam ca exista, iti multumesc pentru tot.

MESAJE DE VALENTINE’S DAY: mesaje romantice

– Nu caut astăzi declaraţii de dragoste, ele se citesc în tot ce faci când eşti cu mine. Cu multă dragoste…

– Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc. Pur şi simplu. Cu dragoste, de Sf Valentin! – Nu refuza dragostea cand îţi bate la uşă, beneficiază chiar şi când e la ofertă. Be my Valentine!

– Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!

– Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, ca o oră are 60 min. Că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate .

SMS-uri de Valentine’s Day – Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă.

– Îţi multumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam ca există, îţi multumesc pentru tot.

– Pentru mine iubirea este singurul motiv pentru care mi-aş dori să traiesc o mie de ani

– Să iubeşti nu e nimic, să fii iubit e ceva, să iubeşti şi să fii iubit e totul.

SMS-uri de Valentine’s Day – Linie. Punct. Linie punct punct punct linie. Punct punct. Punct punct linie. Linie punct punct punct. Punct. Punct punct punct. Linie punct linie punct. Adică te iubesc

– Tu eşti trecutul, prezentul şi viitorul verbului A iubi. Mulţumesc, dragostea mea!

– Dacă îmi dai şansa de a-ţi demonstra că suntem suflete pereche, îmi voi petrece fiecare zi din viaţă sărbătorind Ziua Îndrăgostiţilor cu tine!

– Nu caut astăzi declaraţii de dragoste, ele se citesc în tot ce faci când eşti cu mine. Cu multă dragoste…

SMS-uri de Valentine’s Day – – Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc. Pur şi simplu. Cu dragoste, de Sf Valentin!

– Nu refuza dragostea cand îţi bate la uşă, beneficiază chiar şi când e la ofertă. Be my Valentine!

– Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!

– Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, ca o oră are 60 min. Că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate .

SMS-uri de Valentine’s Day – Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă.

– Îţi multumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam ca există, îţi multumesc pentru tot.

– Pentru mine iubirea este singurul motiv pentru care mi-aş dori să traiesc o mie de ani

– Să iubeşti nu e nimic, să fii iubit e ceva, să iubeşti şi să fii iubit e totul.

– Linie. Punct. Linie punct punct punct linie. Punct punct. Punct punct linie. Linie punct punct punct. Punct. Punct punct punct. Linie punct linie punct. Adică te iubesc

SMS-uri de Valentine’s Day – Tu eşti trecutul, prezentul şi viitorul verbului A iubi. Mulţumesc, dragostea mea!

– Dacă îmi dai şansa de a-ţi demonstra că suntem suflete pereche, îmi voi petrece fiecare zi din viaţă sărbătorind Ziua Îndrăgostiţilor cu tine.

CITATE CELEBRE  – despre dragoste

„Întotdeauna există puțină nebunie în dragoste, chiar dacă întotdeauna există puțină rațiune în nebunie.” Friedrich Wilhelm Nietzsche

„Te iubesc fără să ştiu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur şi simplu, fără complexităţi sau mândrie; te iubesc pentru că nu ştiu altă cale!” – Pablo Neruda

SMS-uri de Valentine’s Day – „Iubirea nu e târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc!” – Liviu Rebreanu

„Cine e înţelept, este înţelept doar pt că iubeşte şi cine e nebun e nebun deoarece crede că poate întelege iubirea.”  – Paulo Coelho

„Să fii iubit de cineva îţi dă putere, iar să iubeşti pe cineva îţi dă curaj.” – Lao Tzu

„Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce devin când sunt cu tine.” – Buchwald Art

„Dragostea trebuie concepută ca un singur suflet în care locuiesc două trupuri.” – Aristotel

SMS-uri de Valentine’s Day – „Dragostea nu constă în dorinţa de a da ceea ce este al tău altuia ci în a simţi fericirea acestuia ca şi cum ar fi a ta.” – Emanuel Swedenborg

“Dragostea e ca o stafie. Multi vorbesc despre ea dar putini o vad intr-adevar.”  –  la Rochefoucauld

“Foamea de dragoste este mult mai greu de eliminat decat foamea de paine.”  – Maica Tereza

“Gravitatia nu este responsabilă pentru persoanele indragostite.” – Albert Einstein

“Nu este nici o surpriza mai magica decat surpriza de a fi iubit. Aceasta este degetul lui Dumnezeu pe umarul omului.”  – Charles Morgan

SMS-uri de Valentine’s Day – “Iubirea este singurul raspuns normal si satisfacator la problema existentei umane.” – Eric Fromm

“Cand dragostea nu este o nebunie, ea nu este dragoste.” – Pedro Calderon de la Barca

“Nu te iubesc pentru ca esti frumoasa, sau esti frumoasa pentru ca te iubesc?” – Richard Rodgers

“Iubirea este starea in care fericirea altei persoane este esentiala pentru tine insuti.” –  Robert Heinlein

“Dragostea este copilul iluziei si parintele de deziluziei.” – Miguel de Unamuno

SMS-uri de Valentine’s Day – “Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” – Gabriel José García Márquez

„Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea.”

„Inima se ofera in intregime,nu in bucatele!”

„Si doar cand o vei simti ,vei sti ce-i fericirea.”

„Nu am nici o dovadă că te iubesc. Dar totuşi, nici un dubiu!”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Totul mi se pare că are greutate, chiar şi lumina. Numai farmecul femeii iubite este imponderabil.”- Lucian Blaga

„Stai calm, că toţi în iubire ne deşteptăm prea târziu.” – Mircea Eliade

Iubirea, ca și ploaia, nu-și alege iarba pe care cade.” ( proverb sud-african)

„A iubi nu inseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi amandoi în aceeași direcție.” (Antoine de Saint Exupery)

SMS-uri de Valentine’s Day – Dacă n-ar fi dragostea, m-aş teme de viaţă. (Grigore Vieru)

Nu iubești pe cineva pentru că este perfect. Iubești pe cineva în ciuda faptului ca nu este.”(Jodi Picoult)

Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toată fiinţa sa. (Gabriel García Marquez)

Iubirea e o floare foarte plăcută, dar trebuie să ai curajul să te duci s-o culegi de pe marginile unei prăpastii înfricoşătoare. (Stendhal)

„Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești.” (Bob Marley)

SMS-uri de Valentine’s Day – Iubirea este ca apa. Pătrunde în om așa cum apa intră în toate fisurile pământului ( F.M.C)

„Dacă-ți petreci prea mult timp judecându-i pe ceilalți nu mai ai timp să-i iubești.” (Maria Tereza)

Nu-i nici un imperativ mai categoric decât al iubirii. (Simion Mehedinţi)

Putem să învăţăm să iubim doar iubind. (Iris Murdoch)

Iubirea este farmecul cântecului păsărilor şi cel mai dulce parfum al trandafirului. (Victor Hugo)

SMS-uri de Valentine’s Day – Sunt clipe de nedefinit acelea în care două suflete îşi vorbesc într-o limbă ce nu poate fi înţeleasă decât de ele, când tace tot ce-i omenesc, iar ele se unesc tainic pentru viaţa acestei lumi. (Victor Hugo)

Iubirea nu e târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc! (Liviu Rebreanu)

Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce devin când sunt cu tine. (Buchwald Art)

Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea. (Gabriel García Marquez)

Nu poţi acuza gravitaţia când dragostea te doboară. (Albert Einstein)

Valentines Day: Mesaje pentru iubită

SMS-uri de Valentine’s Day – „De-ar fi universul o lume plină de femei și eu un astru printre ele, eu tot pe tine te-as alege caci ești iubirea vieții mele… te iubesc”

„Când soarta îmi va spune să părăsesc pământul, când oameni fără mila îmi vor săpa mormântul când zile pentru mine nu vor mai exista, atunci dar nici atunci eu nu te voi uita.”

„Undeva cineva se gândește la zâmbetul tău și se bucură de prezența ta în viata sa. Așa că atunci când ești singură adu-ți aminte că cineva undeva se gândește la tine!”

„Tu ești visul meu…unicul meu vis…aș vrea să te atrag în vâltoarea pasiunii să te strâng așa de tare încât TU și EU sa devenim un singur suflet.”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Dacă aș fi de gheața ai vedea cu ochii tăi cum ma topesc când îmi zâmbești, dar bine că nu sunt pentru că altfel m-aș fi topit deja.”

„Într-o zi mă vei întreba ce e mai important pentru mine: tu sau viata? Eu voi spune că viața, iar tu te vei supăra, dar fără să-ți dai seama ca pentru mine tu ești viața„

„Nu știu ce s-ar întâmpla cu mine dacă tu nu ai exista întotdeauna îmi înveselești ziua și ma faci să simt că trăiesc cu adevărat. Tu ești steaua mea călăuzitoare care îmi păzește nopțile. Nu pot decât să te iubesc foarte mult și tu ești totul pentru mine!!!”

„Aștept o rază să-mi pătrundă în suflet, să ma lumineze și să-mi spună „te iubesc!” Iar acea rază să fie vocea ta ce ma trezește de dimineața!”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Dacă nu mă gândesc decât la tine înseamnă că te iubesc? Dacă te visez în fiecare noapte înseamană că te iubesc? Dacă vreau sa fiu numai cu tine singuri într-o pădure înseamnă că te iubesc? Eu cred ca te iubesc, tu ce crezi?”

„Tot ce-i frumos se iubește, tot ce se iubește e frumos. Ești atât de frumoasă pentru ca ești atât de iubită și îti promit că așa vei fi mereu.”

„Ochii tăi sunt făcuți să cucerească, trupul tău e făcut să trezească dorințele. Toată ființa ta e încântătoare și eu sunt cel mai norocos bărbat, caci sunt iubit de tine.”

„Eu n-am fost în stare să-ți scriu nici măcar o poezie de dragoste, dar asta nu înseamnă că nu exista dragoste în inima mea cât să inspire toți poeții dintr-o carte. Unii știu să scrie frumos, unii știu să cânte frumos, unii sunt pur și simplu frumoși, eu sunt doar un îndrăgostit disperat după tine.”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Cel mai bogat bărbat te-ar acoperi cu cadouri, cel mai frumos bărbat te-ar purta printre staruri, cel mai inteligent bărbat…nici nu pot sa îmi dau seama ce-ar face un astfel de bărbat pentru tine, iar eu, eu sunt doar cel mai îndrăgostit dintre bărbați și acesta este darul meu.”

„Unele lucruri le facem zilnic, unele de două-trei ori pe săptămână, unele o data pe an, unele nu le-am făcut niciodată. Aș vrea atâtea să-ți dăruiesc, atâtea lucruri aș vrea să-ți arăt sau să le facem împreună…! Dacă ar fi posibil mi-aș dori să mă multiplic în mai multi bărbați identici și să avem împreună grija de tine. Totuși, nu sunt sigur că te-ar bucura prea mult o astfel de posibilitate și înțeleg de ce. Chiar și eu singur sunt uneori prea mult, dar vreau să-ți mărturisesc că ești atât de minunata încât nu m-aș sătura nici de o sută ca tine.”

„Te iubesc așa de mult încât inima mea bate odată pentru tine și odată pentru mine. Mă gândesc mereu la strălucirea ta, uneori cred ca Dumnezeu a vrut să-și arate măiestria când te-a creat. Atingerile tale suave sunt asemeni atingerii unei picături de rouă pe petala unui trandafir în flacăra iubirii. Iubesc, iubesc, iubesc,……e totuși omenesc!”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Tu ești seara cu ochii umezi de seninul stelelor, ce tremură ușor și atât de dureros în mine când șoaptele mele ți se dăruiesc. Tu ești un ochi deschis spre întunericul sufletului meu, sub pleoapa căruia se zbat zborurile însângerate ale viselor. Nu pleca, mai vreau să te privesc, vreau să te culeg șoaptă cu șoaptă, lumină cu lumină, tristețe cu tristețe. Nu pleca, mi-e sete de privirile tale, ascunzând cerul în fiecare mângâiere cu care mă îmbrățișează. Te iubesc draga mea, te iubesc cum iubesc soarele, te iubesc cum iubesc luna și marea. TU ești pentru mine roua dimineții ce se varsă peste ochii mei trezindu-mă din somnul singurătății. TE IUBESC”

Ziua Îndrăgostiților: Mesaje pentru iubit

„Dragul meu tu ești Soarele și Dimineața mea. Ador să te vad când zâmbești, ador sa te vad cum râzi, ador sa te vad fericit alături de mine. Te iubesc!”

„Când toți îmi spuneau că Fat-Frumos este un vis, că trebuie să încetez a mă gândi la asta, eu am continuat să sper. Nu am greșit, pentru ca te-am întâlnit pe tine. Ești dovada că pot sa am lângă mine tot ceea ce o fata își dorește.”

„Iubesc palmele tale mari, iubesc brațele tale puternice, iubesc ochii tăi mari, iubesc buzele tale frumoase, iubesc zâmbetul tău unic, de fapt…iubesc ființa ta toată.”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Iubitule, te iubesc mai sus de sus și mai departe de departe, te iubesc în toate formele posibile, în toate sensurile și sub toate stelele universului.”

„Te iubesc atât de mult, încât niciun cuvânt nu poate descrie în totalitate sentimentul suprem care m-a cuprins. Ești lumina ochilor mei, fără tine nu aș mai vedea. Ești oxigenul meu, fără tine nu aș respira. Ești viața mea, fără tine nu as exista. Te ador, iubirea mea.”

„Ți-ai închis vreodată ochii și ai visat la felul în care ai vrea să fii iubit? Eu fac asta tot timpul și mă văd pe mine împreună cu tine. Nu pot să îmi imaginez nimic mai frumos decât să stau lângă tine.”

„Ador clipele în care îmi ești alături și urăsc tot ceea ce ne desparte. Îmi doresc enorm sa te fac să te simți cel mai iubit, așa cum reușești tu în fiecare zi să mă faci cea mai iubita. Te iubesc, așa cum nu mă credeam capabilă să iubesc!”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Tu ești acela care m-a învățat să iubesc cu adevărat. Îti mulțumesc că exiști tu, soarele meu iubitor, blând, atent, grijuliu.”

„Te iubesc, iartă-mă că uneori sunt neputincioasă, dar cu toate câte iți greșesc, te iubesc.”

Valentines Day: Mesaje haioase

„Dacă îmi pierd buzele, te sărut cu ochii, dacă îmi pierd ochii te sărut cu inima iar dacă îmi pierd inima sigur o găsesc la tine. Te iubesc”

„Aș dori din piept să scot inima cu dor cu tot ca s-o pun în pieptul tău, ca să simți ce simt și eu! Aș dori să rămân mut vocea ta sa o împrumut ca să spui ce spun și eu TE IUBESC SI TE VOI IUBI MEREU. ”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Dimineața nu mănânc, mă gândesc la tine, la amiaza nu pot mânca, mă gândesc la tine, seara nu pot manca, ma gândesc la tine, iar noaptea nu pot dormi de foame!”

„ANUNT!!! Azi au evadat 3 maimuțe de la zoo… Una a fost găsită în parc citind un ziar, cea de-a doua a fost găsită la fast-food mâncând un hamburger iar cea de-a treia a fost găsită citind acest mesaj chiar acum ”

„Îmi aduc aminte cum a fost prima oara… M-am așezat pe spate, și încet încet am simțit o înțepătura, de unde a ieșit sânge cu o substanță gălbuie. Tu mai întrebat dacă ma doare, iar eu, cu ochii în lacrimi, am zis că nu, dar până la urmă n-am mai putut suporta, și am țipat. Ah! te-am scos măsea afurisită.”

SMS-uri de Valentine’s Day – „Dacă am fi numai noi doi pe o barca și s-ar scufunda iar pe ea s-ar afla doar o singura vesta de salvare mi-ar fi foarte dor de tine.”

„10% te vreau, 20% te doresc, 30% iți doresc fericire, 40% iți vorbesc sincer, 50% aș vrea să fii cu mine, 60% aș vrea să-mi scri scrisori, 70% te iubesc, 80% as vrea sa te privesc mereu, 90% aș vrea sa vii la mine, 100% FAC MIJTO de tine!”

„Într-o zi prietenia se întâlnește cu dragostea, fiecare se prezintă. Apoi dragostea întreabă prietenia: -Dacă exist eu, tu ce rost mai ai? Prietenia răspunde:

-Eu las un zâmbet acolo unde tu ai lăsat o lacrima…”

„Accepți să-mi fii partener de SMS, la mesaje nașpa, dar și frumoase, în mesaje sms, dar și când semnalul este slab, până când liniuțele de la baterie ne vor despărți?”

Ziua Îndrăgostiților: Mesaje de împăcare

SMS-uri de Valentine’s Day – „Câte stele vor muri fără să simt? Câtă vreme va trece fără să te ating? Câte strigăte de dor se vor pierde-n vânt? Câte zile voi trăi cu tine-n gând!”

„Ai fost, ești, vei fi totul pentru mine chiar dacă pare imposibil eu tot o să te iubesc enorm…”

„Dragostea este ca un edificiu, iar piatra care stă la temelia acestuia este iubirea și fiecare zi care trece este încă o cărămidă pusa la temelia lui. Dar dintr-o singura greșeală poate dintr-o vorba spusă în vânt, edificiul ce cu greu l-ai clădit se poate dărâma și atunci îți va lua poate mult timp ca să reconstruiești ceea ce ai dărâmat„

Ziua Îndrăgostiților: Mesaje triste

„Afara-i frig și înnorat/ Stau singur, trist și supărat/ Afară plouă și-i urat/ Simt inima vibrează-n gât/ Tu acolo eu aici/ Văd lumini de licurici/ Tu ești acolo eu aici … „

„Dorul e focul în care ard speranțele dorințele durerile iar cenușa ce rămâne reprezintă amintirile…”

„Câteodată viața ne aduce multe necazuri și ne face să uitam de un singur lucru… dragostea!” „

SMS-uri de Valentine’s Day – „Când iubești ești cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este să suferi din iubire…”

„E greu să mergi pe culmea vieții cu inima pustie e greu sa suferi în tăcere și nimeni să nu știe…”

„Ai uitat de mine și tristețea s-a înstâpanit în lume! Aș vrea o lacrimă doar una care să-mi înece obrazul să lunece apoi să șteargă distanțele ce ne despart.”

„Cel mai trist lucru în lume este acela ca uneori sufletul ți-l ia tocmai acela ce nu are nevoie de el.”

„Ți-aș da inima mea, dar a suferit prea mult ți-aș da viața mea, dar trebuie sa meargă înainte, ți-aș da totul, dar e prea târziu căci s-a terminat.”

„Nu rupe firul unei prietenii căci chiar dacă îl legi din nou nodul rămâne…”

„Inima-mi plânge cu suspine fiindcă tu nu ești lângă mine. Știu, depărtarea este grea, dar te rog nu ma uita!”

„Nu ma întreba ce simt când suntem despărțiți: e ca și cum o parte din mine n-ar mai fi.”

„Îmi cade o lacrima din ochi și nu știu ce e cu mine ..dar un singur lucru însă știu: mi-e tare dor de tine…”

„Trăiește astfel încât să nu faci pe nimeni sa sufere, iar dacă nu poți dobândi FERICIREA decât întristând inima cuiva atunci mai bine renunță la fericire.

„Ai fost și ai rămas doar o amintire dar viata trece și voi lupta să merg înainte…voi lupta precum trestia luptă împotriva vântului .”

Valentines Day: Mesaje bune pentru SMS

SMS-uri de Valentine’s Day – „Te voi iubi la nesfârşit! Nu-ţi voi jura dar … IŢI PROMIT!”

„Tu mă faci să râd, tu mă faci să plâng, tu mă faci să simt că trăiesc. Tu mă faci să iubesc!”

„Aşa cum două buze se unesc pentru a forma sărutul aşa două inimi se unesc pentru a forma… IUBIREA!”

„Dacă aş putea să rearanjez alfabetul, aş pune tu şi eu împreună.”

SMS-uri de Valentine’s Day – “Dragul meu, sunt de acord cu propunerea ta ca de Ziua Îndrăgostiţilor să încercăm o poziţie nouă: eu voi sta întinsă pe canapea, voi bea bere şi voi butona telecomanda, iar tu poţi să treci la călcat rufele.”

“Ce prezenţă! Ce inteligenţă! Cât farmec! Şi ce ochi frumoşi! Dar am vorbit destul despre mine! Tu ce mai faci?”

„Dragostea noastră e la fel ca o boală pe care dacă nu o tratezi se agravează şi că orice floare pe care dacă nu o uzi se ofileşte”.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă o replică

Adresa email nu va fi făcută publică

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More